Primăria Municipiului Deva acordă produse de igienă pe liste suplimentare, în cadrul Programului Operaţional Ajutorarea Persoanelor Defavorizate (POAD)

După distribuirea produselor de igienă către persoanele aflate pe listele iniţiale, au mai rămas în stoc pachete cu acest tip de produse. Şi acestea vor fi distribuite unor anumite categorii de persoane.

Primăria Municipiului Deva anunţă că, în perioada 2 martie 2020 – 6 martie 2020, se primesc cereri de înscriere pe liste suplimentare pentru următoarele categorii de persoane:

  • Copii cu handicap grav sau accentuat cu domiciliul/reşedinţa în municipiul Deva
  • Adulţi cu handicap grav sau accentuat cu domiciliul/reşedinţa în municipiul Deva
  • Persoana/persoanele aflate temporar în situaţii critice de viaţă, respectiv victime ale calamităţilor, persoane dependente şi alte situaţii asemănatoare şi care se afla în situaţii deosebite de vulnerabilitate

Înscrierea pe listele suplimentare se va face obligatoriu pe bază de cerere, cu prezentarea de copii de pe actul  de identitate şi documente doveditoare, după cum urmează:

  • Pentru copii cu handicap grav sau accentuat, documentul doveditor îl reprezintă certificatul de handicap valabil la data întocmirii listelor (prezentat în xerocopie)
  • Pentru adulţii cu handicap grav sau accentuat, documentul doveditor îl reprezintă certificatul de handicap valabil la data întocmirii listelor (prezentat în xerocopie)
  • Pentru persoanele aflate în situaţii deosebite de vulnerabilitate, înscrierea în liste se va face după finalizarea anchetei sociale

Distribuirea pachetelor de igienă se va realiza  în limita stocului disponibil, până la epuizarea lui.

ATENŢIE!

Cererile însoţite de copii de pe actele de identitate şi documentele doveditoare se depun în perioada 2 martie 2020 – 6 martie 2020 la adresa: Deva, strada Titu Maiorescu, nr.24 (Centrul de zi ,,Cantina Socială).

Distribuirea pachetelor cu produse de igienă pe baza listelor suplimentare se va face începând cu data de 9 martie 2020, la adresa mai sus menţionată.

Programul de distribuire a produselor este:

  • Luni – Joi, între orele 09:00 – 15:00
  • Vineri, între orele 09:00 – 12:00

 

Direcţia de Asistenţă Socială Deva

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *