Opinie de simplu cetățean

Razvan Constantin Malea:

”Nu poți să ai un stat social democrat atâta timp cât nu îți creezi un stat puternic din punct de vedere financiar, iar acest lucru se poate face doar prin aplicarea unor politici liberale, a unei economii de piață libere așa cum s-a procedat în statele din vestul Europei.

Romania este în urmă cu peste 50 de ani din cauza sistemului de stânga-comunist, sistem care din păcate a fost aplicat și după revoluție în aproape toate guvernările. Și nici socialiști n-au știut să fie! În loc să-i apere pe muncitori, asta fiind menirea lor doctrinară, i-au transformat în asistați sociali și i-au fugărit peste graniță distrugându-le și furându-le fabricile de stat! Apropierea de gândirea capitalistă și europeană, realizată de guvernele liberale, în scurta perioadă în care au fost la putere, a fost neutralizată imediat de guvernele socialiste care au urmat, prin corupție și proastă guvernare.

Sper și cred într-o adevărată schimbare a clasei politice, iar acest lucru se poate face doar prin partidele de dreapta care se reformează mai ușor, Partidul Național Liberal, și colegii din familia dreptei de la USR PLUS.

Tinerii doresc o schimbare, și din fericire pentru noi aceștia o regăsesc în partidele de dreapta. Putem constata că partidele de stânga încă nu au învățat că nu mai merge cu aplicarea sistemului de gândire comunist, cu „tătuci” care să dispună ce să facem și cum să gândim, cu impunerea unor idei demodate, prin alungarea tinerilor din propriile structuri și, în cele din urmă, din țară.

Menționez că și în rândurile PSD am rude și cunoștințe care încearcă să reformeze acest partid dar, din pacate, nu sunt lăsați s-o facă, iar cu o floare nu se face primăvară!

Faptul că un respectat primar al PSD-ului dintr-o comună din vestul țării s-a opus doctrinei pesedisto-comuniste și gândirii unor dăncili, i-a atras persecuția publică a șefilor de partid, iar colegii nu-l apără. Acesta a obosit și se va retrage. Este păcat, totuși, pentru social democrație! Sper însă că nepotul meu, fiul lui, își va urma tatăl și va încerca să schimbe fața social democrației din România. Și spun acest lucru pentru că într-un stat democratic nu putem avea un partid unic, avem nevoie și de social democrație dar nu cu politicieni ieșiți din pixul lui Dragnea, ca primarul psd-ist Bobouțanu.

Domnule Primar Dan Bobouțanu nu știu dacă ați înțeles ce am scris mai sus, dar din punctul meu de vedere nu vă ridicați deloc la nivelul vărului meu, tot primar PSD despre care am amintit!

În concluzie, spre deosebire de ce încearcă să sugereze calomniatorii mei, ”civicii” și neafiliații politici hunedoreni, eu respect părerile tuturor, respect pluripartidismul politic și apreciez valorile indiferent din ce partid fac parte, însă ștacheta mea s-a dovedit mai ridicată decât șefii și consultanții din PSD cu șobolănismele lor mărunte.

Din păcate, în PSD Hunedoara, nu aveți valori care să poată să se afirme în primă linie. Vechea gardă comunistă, acceptabilă din perspectivă morală până la un punct, este manipulată de niște golani cu tupeul la fel de mare ca și buzunarele pe care le fac doldora pe seama noastră!

 

Notă: postările de la rubrica „faceNEWS” sunt preluate ca atare, fără modificări, de pe paginile de facebook ale autorilor.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *