Atenție la cozonacii din comerț. Protecția consumatorului avertizează

ANPC a transmis, joi, un avertisment cu privire la cozonacii din comerţ şi sfătuieşte cumpărătorii să fie atenţi la etichetele produselor. Multe dintre sortimentele de cozonac din comerţ conţin E-uri periculoase care ar trebui evitate.

ANPC a transmis, joi, un avertisment cu privire la cozonacii din comerţ.

„Analizând etichetele mai multor cozonaci din comerţ se constată existenţa unor E-uri care ar trebui să îngrijoreze consumatorul şi să îl determine să nu acorde încredere produsului doar pe baza ambalajului sau aspectului. Printre substanţele regăsite se numără şi tartazina (E102), coloranţii articiali, precum E122, E123 sau E127, care au efecte dăunătoare şi care ar trebui să alarmeze consumatorul cu privire la produsele care le conţin”, a transmis ANPC.

Preşedintele Autorităţii Naţionale Pentru Protecţia Consumatorilor, Mihai Culeafă, sfătuieşte consumatorii să fie atenţi la etichetele produselor şi, mai ales în această perioadă în care târgurile cu specific îşi deschid porţile, să privească eticheta ca pe un criteriu principal de selecţie a produselor, nicidecum ca pe o informaţie facultativă.

„În acest sens, consumatorului îi revine responsabilitatea de a-şi alege alimentele în funcţie de ingredientele, dar şi de indicaţiile de pe etichetă, şi anume data valabilităţii produsului, valoarea nutriţională, condiţiile de păstrare, prezenţa alergenilor, procentajul unor ingrediente etc. De asemenea, starea sau aspectul ambalajului sau a spaţiului de depozitare pot reflecta calitatea produsului”, a mai transmis ANPC.

„Am vrut să explicăm consumatorilor ce înseamnă cu adevărat o etichetă transparentă, ce trebuie să urmărim atunci când mergem la cumpărături şi, nu în ultimul rând, care este denumirea anumitor E-uri de care trebuie să ne ferim. Am decis să facem acest material prin care să venim cu explicaţii, având în vedere faptul că foarte multe etichete folosesc un limbaj mult prea tehnic, dificil, iar consumatorii se află în faţa unei decizii care, deşi nu ar trebui să le ridice probleme, li se pare complicată. Cauza stă în terminologia cu care nu sunt deloc familiarizaţi”, a declarat Mihai Culeafă.

news.ro

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *