Atenţionare de călătorie emisă de MAE: Coduri roşu, portocaliu şi galben de ploi abundente, în Italia

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a emis o atenţionare de călătorie pentru Italia, unde sunt în vigoare avertizări Cod roşu, portocaliu şi galben de ploi abundente, în mai multe regiuni.

Potrivit MAE, Serviciul de Protecţie Civilă italian a emis un avertisment de cod roşu de precipitaţii puternice, începând cu 4 octombrie, pentru centrul regiunii Liguria şi zona de vest din regiunea Piemonte.

Fenomene meteorologice intense, pentru care s-a emis un cod portocaliu de ploi abundente, vor fi în restul teritoriului regiunilor Liguria şi Piemonte, precum şi în Lombardia, Emilia-Romagna şi provincia autonomă Trento.

A fost emis, de asemenea, cod galben de precipitaţii intense pentru regiunile Lazio, Umbria, Toscana, Valle d’Aosta, Veneto şi nordul-estul regiunii Sardinia. Condiţiile de instabilitate se vor extinde şi în următoarele zile, din cauza anticiclonului nord-european care va determina deplasarea unei mase de aer ploios şi rece către Marea Mediterană.

Pentru informaţii actualizate cu privire la starea vremii, se recomandă consultarea site-ului Serviciului Meteorologic al Aeronauticii Militare italiene şi al Serviciului de Protecţie Civilă.

Cetăţenii români pot solicita asistenţă consulară la numerele de telefon ale Ambasadei României la Roma: +390683523358; +390683523356; +390683523352; +390683523344, apelurile fiind redirecţionate către Centrul de Contact şi Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center, în regim de permanenţă.

De asemenea, cetăţenii români care se confruntă cu o situaţie dificilă, specială, cu un caracter de urgenţă, au la dispoziţie şi numărul de telefon de permanenţă al misiunii diplomatice a României în Italia: +393451473935, respectiv al oficiilor consulare (CG Trieste: +39 340 8821688; CG Milano: +39 366 108 1444; CG Torino: +39 338 756 8134; CG Bologna: +39 349 1178220; CG Bari: +39 334 604 2299; C Catania: +39 320 965 31 37).

 

 

 

news.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *