Au fost făcute primele teste cu aparatul de tip RT-PCR, primit de DSP Hunedoara

Conducerea Direcţiei de Sănătate Publică Hunedoara speră ca aparatul performant, necesar pentru depistarea infecţiei cu noul coronavirus să fie, oficial, pus în funcţiune în maxim o săptămâna. Aparatul a fost donat la finalul lunii trecute Direcţiei Publice de Sănătate Hunedoara de către o firmă din Simeria, iar în această perioadă s-au făcut primele teste şi s-au luat primele probe de la pacienţi din Spitalul Judeţean de Urgenţă Deva.

„Este un aparat de ultimă generaţie, din februarie 2020. Aparatul face prelucrare de probe de sânge iar testele au o precizie de 99%. În plus vom avea o capacitate foarte mare de testare pentru că poate să facă până la 2000 de teste pe zi, 2064 mai exact. Acum, aţi aflat de la Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, că se intenţionează să se facă o testare de la 1 iunie, la nivelul ţării, pe acest tip de aparat. Noi am început deja să facem nişte teste. Am solicitat, inclusiv din spital, probe de sânge de la pacienţi confirmaţi pozitivi pentru a putea să-l calibrăm. Rezultatele au ieşit corecte şi în regulă. Au fost făcute testări inclusiv de la personal din cadrul DSP-ului pentru a vedea situaţiile de pacienţi negativ şi pacienţi pozitivi. Vom încerca să facem săptămâna aceasta încă un eşantion ceva mai mare de testare a unor persoane şi, în principiu, aparatul, după această perioadă, va fi complet funcţional, calibrat şi poate fi dat în lucru”, a informat directorul DSP Hunedoara, Sebastian Mezei.

Noul aparat este unul performant, care permite efectuarea a 86 de teste pe oră, rezultatele fiind disponibile în aceeași zi.

 

Paul Muntean

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *