Canicula a crescut numărul solicitărilor la ambulanță
Canicula a crescut numărul solicitărilor la serviciile de ambulanță județene din țară. În Hunedoara, în perioada 1-7 august, potrivit reprezentanților
Read MoreCanicula a crescut numărul solicitărilor la serviciile de ambulanță județene din țară. În Hunedoara, în perioada 1-7 august, potrivit reprezentanților
Read MoreAglomerație, nervi, claxoane, zeci de minute de așteptare, haos. Şoferii care circulă pe DN 76 Deva – Brad şi pe breteaua
Read MoreSalvamontiștii hunedoreni au salvat un cioban mușcat de o viperă. Incidentul a avut loc în zona Retezatul Mic – Soarbele.
Read MoreO casă din Cristur a luat foc astăzi, în jurul prânzului. Flăcările s-au extins pe aproximativ 100 de metri pătrați,
Read MoreCompania de furnizare a apei potabile, SC Apa Prod SA, a anunţat că, în vederea efectuării unor lucrări de remediere
Read MoreMoții s-au întâlnit cu istoria, la Dupăpiatră, comuna Buceș. Manifestarea aflată la cea de-a 45-a ediție este dedicată cinstirii eroilor
Read MoreLidia Goia (PNL) este noul consilier local al municipiului Deva. Mandatul a fost validat astăzi. Lidia Goia a intrat în
Read MoreViperele au devenit agresive din cauza căldurii. În judeţul Hunedoara, cea mai des întâlnită viperă este cea comună, care deţine
Read MoreAU FOST AFIȘATE REZULTATELE LA EVALUAREA NAȚIONALĂ S-au afișat rezultatele la Evaluarea Naţională pentru absolvenţii claselor a VIII-a. Acestea sunt
Read MoreHoții au plecat cu seiful cu bani. Spargerea a avut loc în acest weekend. Până la această oră, nu se
Read MoreCentrul Cultural Drăgan Muntean din Deva are nevoie de lucrări de reabilitare- atât în interior cât și în exterior.
Read MoreCea mai mare campanie de promovare a mișcării de masă din România vine la Deva, în Piaţa Unirii, în zilele
Read More