Autoritățile din Cerbăl modernizează un drum județean

Mai multe drumuri din comuna Cerbăl vor fi reabilitate. Autoritățile locale au scos la licitație un contract în valoare de peste un milion de lei și prevede lucrări de reabilitare drum DJ 687J: sectoarele km 20+335 – km 21+400 și 24+900 – km 25+448, (potrivit hcj nr. 67/2021, privind aprobarea transmiterii temporare a dreptului de administrare și a procesului verbal de predare-primire din data de 18.05.2021).

„Starea actuală a acestui drum prezintă o degradare avansată, sunt prezente gropile, făgașele, denivelări cauzate de anotimpurile cu zăpadă și ploi abundente. Datorită neasigurării scurgerii apelor de pe platforma drumului, s-au produs degradări continue a stării părții carosabile. Drumul este alcătuit dintr-o îmbrăcăminte asfaltică îmbătrânită, cu faianțări multiple (…).Tasările, gropile și denivelările din partea carosabilă duc la o circulație în condiții improprii, acest fapt fiind un impediment în calea investitorilor care ar putea contribui la dezvoltarea comunității rurale din zona respectivă. Traseul drumului investigat este într-o stare tehnică total necorespunzătoare, fiind neadecvat pentru desfășurarea circulației rutiere în condiții corespunzătoare. Aceste sectoare de drum analizate, în prezent, necesită lucrări frecvente și costisitoare de întreținere, fiind ineficiente”, arată documentul.

Contractul are o valoare de 1.089.271 lei, iar ofertele se depun până în data de 25 noiembrie.

 

Monika BACIU

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *