Bacalaureat 2022: Peste 117 mii de candidați sunt așteptați să participe la prima probă

Conform Ministerului Educaţiei, probele scrise din cadrul sesiunii iunie-iulie 2022 a examenului naţional de bacalaureat se vor susţine organizate în 475 de centre. Probele încep la ora 9:00, accesul candidaţilor în săli fiind permis până la ora 8:30. Pentru rezolvarea subiectelor sunt prevăzute trei ore, iar candidaţii  cu deficienţe de vedere, deficienţe de auz şi tulburări de neurodezvoltare pentru care există o aprobare conform legii vor avea un timp prelungit cu cel mult două ore.

„Potrivit datelor transmise de comisiile judeţene/comisia ISMB de organizare a examenului de bacalaureat, 117.219 candidaţi (toate promoţiile) sunt aşteptaţi să participe la prima probă (Limba şi literatura română). Reamintim că există candidaţi din promoţiile anterioare care susţin doar una sau două probe, celelalte fiind promovate şi recunoscute în sesiunile precedente”, informează Ministerul.

Marţi se va desfăşura proba obligatorie a profilului – discipline, în funcţie de profil: Matematică şi Istorie -iar miercuri va avea loc proba la alegere a profilului şi specializării. Proba la Limba si literatura maternă se va desfăşura joi, 23 iunie.

Afişarea primelor rezultate va avea loc în data de 27 iunie, până la ora 12:00. Contestaţiile pot fi depuse sau transmise în aceeaşi zi, în intervalul orar 12:00 – 18:00, inclusiv prin mijloace electronice. În această situaţie, candidaţii completează, semnează şi depun/transmit prin mijloace electronice şi o declaraţie-tip în care se menţionează faptul că au luat cunoştinţă că nota acordată ca urmare a soluţionării contestaţiei poate modifica, după caz, nota iniţială, prin creştere sau descreştere.

Afişarea rezultatelor finale este prevăzută în data de 1 iulie.

Centrul Naţional de Politici şi Evaluare în Educaţie publică subiectele şi baremul de corectare pentru fiecare probă scrisă, zilnic, la ora 15:00, pe site-ul subiecte.edu.ro.

 

news.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *