Băcia va avea un târg

Băcia va avea un târg. Peste 400.000 de lei este valoarea contractului de proiectare și execuție lucrări a construcțiilor civile (amenajare târg), în localitatea Băcia. Investiția este realizată în cadrul proiectului „Amenajare târg în satul Băcia, Comuna Băcia, judeţul Hunedora”.

Se dorește proiectarea pentru lucrările ce se vor executa în vederea realizării unui târg specific zonelor rurale, respectiv împrejmuire cu gard pe o lungime de 510 m, poartă de acces în incintă, amenajarea unui număr de 32 locuri de parcare dintre care 2 locuri destinate persoanelor cu dizabilități, amenajarea unei scene pe structură metalică și amenajarea unui grup sanitar”, arată documentația.

Obiectivul general al proiectului îl reprezintă realizarea unui spațiu funcțional în care să poată fi desfășurate atât spectacole cât și târguri de animale fiind situat într-o zonă rurală. Prin realizarea proiectului se urmăreşte încurajarea activităților economice locale prin promovarea și valorificarea produselor locale, a activităților de comerț și producție, turismului și reducerea decalajelor rural-urban prin sprijinirea conservării patrimoniului agricol local, a tradițiilor agricole contribuind astfel la atractivitatea zonei. 

Colaborator

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *