Căminele culturale aparținătoare comunei Pui vor fi modernizate

Căminele culturale aparținătoare comunei Pui vor fi modernizate, în baza unui contract cu finanțare europeană.  Autoritățile locale din comuna Pui au scos la licitație contractul de ”Modernizare și dotare cămine culturale Șerel și Galați, comuna Pui, județul Hunedoara”. Contractul are o valoare de 1.496.738 lei, fără TVA, iar ofertele pot fi depuse până în data de 3 aprilie.

” Prin contract se dorește execuția de lucrări de modernizare și dotare a căminelor culturale din localitățile Galați și Șerel din comuna Pui. Se vor executa lucrări de refacere învelitori cu consolidare șarpante și planșeu parter, refacere structuri scenă, izolare termică a pereților exteriori și refacerea finisajelor cu tencuială decorativă, dotare clădiri cu instalații electrice, sanitare, termice și de paratrăznet, refacere finisaje interioare, desfacere coș fum existent și montare coș fum nou, etc. Astfel proiectul va îmbunătăți condițiile de trai pentru populația rurală și va stopa fenomenul de depopulare a localităților din mediul rural”, arată documentația.

Fondurile pentru realizare investiției provin din Programul Național de Dezvoltare Rurală.

 

Colaborator

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *