Carmen Hărău: “Forțele democratice din Parlamentul României sunt în minoritate absolută”

Moțiunea de cenzură inițiată de PNL și semnată de parlamentarii USR și PMP a fost respinsă. Au votat 166 de parlamentari, în timp ce pentru ca moțiunea de cenzură să treacă ar fi fost nevoie de 233 de voturi „pentru”. Senatorul PNL, Carmen Eleonora Hărău, consideră că înfrângerea înregistrată de PNL este mai mică decât cea înregistrată la alegerile parlamentare din anul 2016.

După cum s-a văzut, forțele democratice din Parlamentul României sunt în minoritate absolută. Moțiunea de cenzură a unui Guvern de membri căruia, până și PSD-ului îi este rușine, era o obligație a opoziției pentru că stare de dezastru economic care se conturează și păstrarea democrației ne obliga la asta. Cum Constituția prevede, o dată pe sesiune putem depune moțiune de cezură. Înfrângerea pe care am înregistrat-o din punct de vedere politic este mai mică decât cea pe care am înregistrat-o în 2016 la alegeri, alegeri care au decis majoritatea Partidului Social Democrat”,  a declarat pentru REPLICA, Eleonora Carmen Hărău, senator PNL.

Aroganță și teamă față de liderul “suprem”. Așa ar putea fi caracterizați parlamentarii social-democrați. Aroganță în raport cu cei din jur și teamă față de Liviu Dragnea, în fața căruia fac front comun pentru a-i apăra interesele personale.

În plus, interesant este modul în care se comportă în timpul lucrărilor, ca pe stadion. Dau dovadă de o aronganță fantastică. “Pentru că putem”, “pentru că pot” este laitmotivul atitudinilor politice. Până când se pune problema să facă opoziție la infractorul Dragnea. Atunci toată lumea amuțește. Se știe foarte bine că tătucul pesedist are palma foarte grea, iar pesedistul care este pocnit peste ceafă nu își revine cu una, cu două. PSD-iștii, ca și colegii de la ALDE au fost ținuți în bănci, nu li s-a permis să voteze, ceea ce înseamnă că Daddy nu are încredere nemărginită în susținerea lor, dar dacă regulamentul permite, au procedat astfel asigurându-se că niciun parlamentar PSD nu va trăda. Succesul este suma gesturilor mici, făcute cu simț de răspundere în fiecare zi. În cele din urmă, vom ajunge în situația de a avea succes. De data aceasta, moțiunea noastră a fost trântită la vot”,  a mai declarat senatorul PNL, Carmen Eleonora Hărău.

Circa cinci ore au durat dezbaterile din Parlamentul României.

 

Monika BACIU

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *