Trei amenzi pentru un operator economic ce comercializa material lemnos
În data de 03.06.2021, poliţiştii Biroului Combaterea Delictelor Silvice, împreună reprezentanţi ai Gărzii Forestiere Timișoara și ai Ocolului Silvic Pui
Read MoreÎn data de 03.06.2021, poliţiştii Biroului Combaterea Delictelor Silvice, împreună reprezentanţi ai Gărzii Forestiere Timișoara și ai Ocolului Silvic Pui
Read MoreÎn data de 28.05.2021, la sediul Poliției Municipiului Hunedoara s-a prezentat un minor în vârstă de 16 ani care a
Read MorePoliţiştii din cadrul Poliției Stațiunii Geoagiu efectuează cercetări, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Orăștie, într-o cauză privind săvârșirea,
Read MoreÎn data de 03.06.2021, poliţiştii Biroului Investigații Criminale Deva au organizat o acțiune în cadrul căreia au depistat un tânăr
Read MoreDoi tineri, de 17 şi 20 de ani, au fost înjunghiaţi, joi, în apropierea unei unităţi de învăţământ din Sectorul
Read MoreLa data 03.06.2021, în jurul orei 04:00, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Deva au observat un autoturism care se deplasa
Read MoreÎn data de 03.06.2021, în jurul orei 00:44, poliţiştii din cadrul Poliţiei Oraşului Uricani au fost sesizați de către o
Read MorePolițiștii Biroului pentru Protecția Animalelor din cadrul I.P.J. Hunedoara au fost sesizați cu privire la faptul că un bărbat din
Read MoreLa data 31.05.2021, în jurul orei 18:10, poliţiştii Secției de Poliție Rurală Șoimuș au fost sesizaţi de un bărbat în
Read MoreÎn data de 01.06.2021, în jurul orei 02:15, Poliția Municipiului Hunedoara a fost sesizată de către o femeie din comuna
Read MoreLa data de 28.05.2021, în jurul orei 17:30, poliţiştii au oprit în trafic, pe raza municipiului Hunedoara, un bărbat de
Read MoreÎn data de 29.05.2021, în orei 14:50, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Hațeg au fost sesizați de o femeie din
Read More