Domeniul regal Săvârşin se redeschide pentru public
Domeniul regal de la Săvârşin se va redeschide publicului în 1 mai, ocazie cu care va fi inaugurată şi Casa
Read MoreDomeniul regal de la Săvârşin se va redeschide publicului în 1 mai, ocazie cu care va fi inaugurată şi Casa
Read MoreSfânta Lumină va fi adusă de la Ierusalim sâmbătă seară şi va fi oferită delegaţilor eparhiilor Patriarhiei Române prezenţi la
Read MoreA fost odată o vreme când Paştele se trăia, nu se cumpăra. Săptămâna Patimilor ţinea bărbaţii pe lângă gospodăriile care
Read MoreÎn tradiţia populară românească, ouăle de Paşte sunt considerate un simbol al regenerării şi al purificării. Încondeierea ouălor de Paşte,
Read MoreTradiția continuă la Casa Pollicino. În aşteptarea sărbătorilor Pascale zeci de copii ai Casei Pollicino au ajutat la vopsirea ouălor.
Read More„Acesta era mărţişorul copiilor din Basarabasa şi era o fală să umblăm cu această cruciuliţă în piept. Eram nerăbdători să
Read MoreRecuperator măiastru al unui străvechi meşteşug, Răzvan Supuran, singurul meşter hârtier din ţară, aduce anului o nouă provocare : mărţişorul
Read MoreÎn popor, noaptea de Sfântul Andrei este însoţită de foarte multe tradiţii şi superstiţii. Conform oamenilor, în această seară spiritele
Read MoreCeapa. Banalul aliment care are mai multe întrebuințări. Doamnele din Sânpetru și-au arătat măiestria. La finalul săptămânii trecute, Asociația Femeilor
Read MoreMuntele Găina găzduiește Târgul de Fete. Odată cu relaxarea restricțiilor sanitare impuse de pandemia de coronavirus, viața începe să reintre
Read MoreIana Sânziana, simbolul feminității și-al vieții în pârg „Du-te soare, vino lună, Sânzienele îmbună/ Să le crească floarea, floare/ Galbenă,
Read MoreO nouă ediție a evenimentului va avea loc, joi, 24 iunie, în stațiunea montană Straja. Nedeia Sânzienelor este o sărbătoare
Read More