Tradiții și superstiții în noaptea Sfântului Andrei

În popor, noaptea de Sfântul Andrei este însoţită de foarte multe tradiţii şi superstiţii. Conform oamenilor, în această seară spiritele ies în lume, lupii vorbesc cu grai omenesc în timp ce oamenii se apăra de toate cele rele cu ajutorul vrăjilor şi a usturoiului.

Există foarte multe obiceiuri şi superstiţii legate de Sfântul Andrei. Marea majoritate au de-a face cu revolta, cu măritişul şi cu protecţia oamenilor împotriva spiritelor rele care în această seară bântuie alături de cei vii.

Oamenii mai superstiţioşi sunt de părere că în noaptea Sfântului Andrei lupii încep a vorbi cu grai de om, spunând lucruri de-a dreptul înfiorătoare. Mai mult, cei care au nenorocul de a fi atacaţi de aceşti lupi în această noapte se vor transforma în vârcolaci.

„Pentru a reuşi să alunge spiritele rele, romanii folosesc usturoiul pretutindeni, fie la grajdurile animalelor, fie la cruciuliţele făcute pe mâinile copiilor. Aceasta este o aşa-zisă noapte magică, când pentru a se ţine în cumpănă răul, se recurge la diferite gesturi care au menirea de a proteja oamenii. Unul dintre acestea este faptul că se unge cu usturoi pragul casei, uşile, geamurile şi toate locurile pe unde spiritele rele ar putea intra în casă. Până şi la grajduri se punea usturoi, astfel încât vrăjitoarele sau răul să intre în animale. De asemenea, oamenii cred că în ajun apar şi strigoii, fiinţe cu suflete pedepsite deoarece au dus o viaţă nepotrivită sau luată prin violenţă, care bântuie străzile. Pentru a se apăra, oamenii se foloseau de usturoi, în timp ce copiilor li se făcea cruciuliţa cu usturoi pe mânuţe, mâncare cu usturoi”, notează calendarulortodox.ro.

 

Potrivit tradiției, fetele care doresc să se mărite obişnuiesc să ascundă sub pernă un fir de busuioc pentru a-şi visa iubitul. Din popor a mai apărut şi superstiţia conform căreia spiritele rele nu vor putea intra în casă dacă gospodinele întorc de cu seara toate cănile sau vasele cu gura în jos. Tot pentru alungarea spiritelor se agaţă şi usturoi la intrare, iar animalelor li se pune busuioc în mâncare şi în apă câteva picături de agheasma.

Gospodarii obişnuiesc ca de Sfântul Andrei să pună grâu la încolţit pentru a afla cum va fi recolta de anul viitor, dar şi cât de prospera va fi casa şi familia lui în anul ce vine.

 

Monika BACIU

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *