Cea mai mică locomotivă funcțională

Cea mai mică locomotivă cu aburi care se află în stare de funcționare a fost realizată de un hunedorean.  Locomotiva cu abur, construită la scara 1:10 a făcut deliciul petroșănenilor. Creatorul acesteia este dr. ing. Alexandru Skroban, care a lucrat timp de 2 ani la realizarea acesteia. Alexandru Skroban a fost șeful Secției de Proiectări din cadrul CEPROM.

“A fost o pasiune din tinerețe. Am lucrat doi ani, cam cinci ore pe zi. Am fost șeful secției de proiectări în cadrul CEPROM-ului. 40 de ani am lucrat acolo. Sunt născut în Sibiu șI crescut aici din clasa a IV-a. Unii citesc, alții se plimbă, eu am făcut asta. Fiecare om cu păsărica lui”, ne-a povestit dr. ing. Alexandru Skroban, “tatăl” locomotivei cu abur.

Alexandru Skroban și-a transformat garajul din curtea casei în atelier. Piesele nu au fost ușor de găsit. “Părintele” locomotivei a apelat la ajutorul societăților comerciale din zonă, acolo unde a găsit piesele necesare pentru realizarea locomotivei.

“Ca bani, a trebuit să cerșesc materiale. Asta e problema că nu găsești materiale. Am fost cu cerșitul pe la întreprinderile private, “dă-mi o țeavă, dă-mi o bucată de bronz”. Nu ne-a trebuit mult, dar dacă vroiam să cumpărăm o țeavă de 20 de cm trebuia să cumpărăm 6 metri, că numai așa s-au vândut. Are autonomie un kilometru la o încărcare, 8 litri de apă și un kilogram de cărbune. Locomotiva are o greutate de 110 kg șI poate susține 200 de kg. Garajul de acasă l-am transformat în atelier șI acolo lucrez”,  a mai spus dr. ing. Alexandru Skroban.

 Alături de bărbat a fost soția acestuia, Paraschiva, care i-a stat alături în cei 55 de ani de căsnicie și i-a susținut proiectele. Femeia ne povestește, că soțul său a realizat chiar și o rulotă cu ajutorul căreia s-au plimba în concedii pe bătrânul contintent.

“A lucrat aproape doi ani, mult timp. Ne-am bucurat când am văzut că a terminat-o. Anul trecut a fost gata, în aprilie. Ne-am plimbat cu ea în curte. Traseul acesta are 60 de metri, dar la noi în curte nu încape tot. Soțul a lucrat în proiectări la utilaje miniere. A făcut și o rulotă în 1979, ne-am dus în concediu cu ea. Cu rulota am fost și în străinătate”,  ne-a spus Paraschiva Skroban, soția lui Alexandru Skroban.

Locomotiva cu aburi tip 131 a fost expusă in parcul central Carol Schretter din Petroșani. Pe o lungime a căii ferate de 60 de metri, copiii s-au plimbat preț de câteva clipe cu locomotiva.

“Bucuria și satisfacția mea nu poate fi explicată în cuvinte. Sigur, copiii care s-au plimbat cu mine, nu mă vor uita niciodată. Este rezultatul muncii mele de doi ani”,  mai spune inginerul.

Locomotiva cu aburi realizată de dr. ing. Alexandru Skroban este unică în Europa. Aceasta funcționează cu un kilogram de huilă, opt litri de apă și are o autonomie de o oră. Micuța locomotivă se plimbă pe șinele de 60 de metri cu o viteză de 10 km/h.

 

Monika BACIU

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *