Cererea senatorului Diana Șoșoacă, respinsă de Tribunalul Hunedoara

Senatorul Diana Șoșoacă a făcut cerere de intervenție în dosarul în care se judecă procedura de vânzare a termocentralei Mintia. Diana Șoșoacă a cumpărat o creanță de la fostul lider de sindicat Cristian Iștoc pentru a putea formula cerere de intervenție în procesul deschis de Constanța Ștefania Hoșman, din București, însă fără succes.

Și celelalte cereri de intervențe din dosar au fost respinse.

„Respinge cererile de intervenţie principală formulate de senator Diana Iovanivici-Şoşoacă, Volf Luiza Tanţa, Gabriela Ştefania Nuţ, precum şi cererea de intervenţie accesorie formulată de Berenghi Cătălin Ioan, ca inadmisibile. Cu cale de atac odată cu fondul”, este decizia pronunțată marți de Tribunalul Hunedoara.

Procesul în care o pensionară din municipiul București a contestat vânzarea termocentralei Mintia continuă. Pentru data de 20 februarie a fost stabilit termen de judecată.

Mass Global Energy a devenit proprietarul Termocentralei Mintia, după ce,la finalul anului trecut, a achitat restul de 81 de milioane de euro din preţul la care aceasta a fost valorificată, informează compania Expert Insolvenţă, în calitate de administrator judiciar al Societăţii Complexul Energetic Hunedoara.

 

Monika BACIU

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *