Ciprian Mihali: “Dacă vă întrebaţi cum poate începe azi o dictatură, nu e nevoie să vă gândiţi la nişte figuri crude…”

Conf. dr. Ciprian MIHALI – director al Agenţiei Universitare a Francofoniei (AUF), Direcţia regională Europa de Vest:

“Dacă vă întrebaţi cum poate începe azi o dictatură, nu e nevoie să vă gândiţi la nişte figuri crude precum Gingis Han sau Hitler: ea nu se mai face din nişte zbiri însetaţi de sânge care ucid în masă ori smulg unghiile celor torturaţi. Într-un regim de putere autocratică postmodernă, dictatura nici măcar nu mai are o figură tutelară, deşi oamenii au nevoie să o identifice cu chipul unei persoane. Ea este difuză, revanşardă, copleşitoare şi inegal de eficientă. Este compusă dintr-o şleahtă de bărbaţi şi femei de o inteligenţă în cel mai bun caz mediocră, cu o educaţie precară şi dispreţuind oamenii educaţi şi cinstiţi, pe care îi concurează cu diplome false şi titluri pompoase. Sunt oameni care şi-au pierdut orice simţ al realităţii, trăind în lumea lor izolată de restul societăţii şi forţând realitatea – cu mijloace legale, financiare, fiscale, mediatice, chiar armate – să încapă în cadrele fantasmelor lor.

Dar, mai presus de toate, sunt oameni care nu au avut niciodată vreun discernământ moral: sunt oameni care nu ştiu sau nu pot să facă diferenţa dintre bine şi rău, dintre cinste şi hoţie, dintre cruzime şi empatie, oameni incapabili să vadă suferinţa, nedreptatea, violenţa, oameni ducând în intimitatea lor cea mai adâncă ura şi un dispreţul lor faţă de ceilalţi, deveniţi simpli figuranţi în teatrul lor absurd. Laşi, plini de sine şi mereu mulţumiţi de ei înşişi, realitatea pe care şi-au construit-o împreună cu slugile lor mediatice zdrobeşte în durere şi disperare realitatea oamenilor de rând.

Ştim că o dictatură începe atunci când ticăloşia, nemernicia şi vulgaritatea se îmbracă la costum sau la taior pentru a purta monologuri în parlament sau la televiziune, când arată compasiune faţă de hoţiile şi crimele slugilor sau acoliţilor, dar se dovedesc necruţătoare cu demnitatea celorlalţi. O dictatură nu are nevoie de mustaţa lui Stalin sau de Siberia: în vremurile meschine pe care le trăim, sunt de ajuns o mustaţă cariată şi o antenă, cultivate cu fervoare de personaje obscene ca Dăncilă, Toader, Nicolicea, Dorneanu, Florea, Iordache şi mulţi, prea mulţi alţi trepăduşi. Oricare dintre aceştia, dacă ar fi trăit în Germania anilor 40 sau în URSS-ul anilor 50 ar fi fost nişte slujitori exemplari ai regimului şi fi trimis fără să clipească la moarte duşmanul de rasă şi de clasă.

Şi mai ştim că o dictatură poate începe atunci când în jurul acestor personaje sinistre se aşterne indiferenţa celor mulţi, care speră că, rămânând indiferenţi şi plecând capul, biciul necruţător al puterii nu-i va ajunge. Din istorie ştim însă că de el nu scapă nimeni.”

 

Notă: postările de la rubrica „faceNEWS” sunt preluate ca atare, fără modificări, de pe paginile de facebook ale autorilor.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *