ANM: Cod galben de ploi în Banat, Crişana, Maramureş, vestul şi nordul Transilvaniei

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o atenţionare Cod galben de ploi moderate cantitativ, valabilă de miercuri, de la ora 2.00, până joi, la ora 10.00.

În intervalul menţionat, în Banat, Crişana, Maramureş, vestul şi nordul Transilvaniei, precum şi în Carpaţii Occidentali, nordul Carpaţilor Orientali şi vestul Carpaţilor Meridionali va ploua şi se vor acumula cantităţi de apă de 25…40 l/mp şi izolat de peste 50 l/mp. La munte ploile vor determina topirea stratului de zăpadă, iar la altitudini de peste 1.500 m, în nordul Carpaţilor Orientali, trecător vor fi precipitaţii mixte”, au transmis meteorologii.

Sunt vizate judeţele Satu Mare, Maramureş, Bistriţa-Năsăud, Sălaj, Cluj, Bihor, Arad, Timiş, Caraş-Severin, Hunedoara şi, parţial, Alba, Mureş şi Suceava.

În zona municipiului Bucureşti, în aceelaşi interval, valorile de temperatură se vor situa peste mediile multianuale, astfel că temperatura maximă va fi de 7…9 grade. Cerul va fi temporar noros şi vor fi posibile ploi slabe, iar vântul va sufla slab şi moderat. Temperatura minimă va fi de -3…0 grade miercuri dimineaţa şi de 1…3 grade joi dimineaţa.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *