Cod galben de ploi torenţiale, descărcări electrice, vijelii şi grindină în 28 de judeţe, până vineri seară

Meterologii au emis, vineri, o nouă atenţionare Cod galben de ploi torenţiale, descărcări electrice, vijelii şi grindină, valabilă până la ora 22.00, în Bucureşti şi în 28 de judeţe din jumătatea de vest a Munteniei, sudul şi estul Transilvaniei, nordul Moldovei şi din zona de munte.

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a actualizat informarea privind manifestări de instabilitate atmosferică, valabilă de vineri, de la ora 12.00, până duminică, la ora 23.00.

„În intervalul menţionat, vor fi perioade în care instabilitatea atmosferică se va manifesta prin averse ce vor avea şi caracter torenţial, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului şi, izolat, grindină. Aceste fenomene se vor semnala în zilele de vineri şi sâmbătă (11 şi 12 iunie), îndeosebi după-amiaza şi seara, în zonele de deal şi de munte, precum şi în sudul, centrul şi estul teritoriului. Începând din noaptea de sâmbătă spre duminică (12/13 iunie), aria ploilor însemnate cantitativ se va extinde treptat dinspre nord-vest şi va cuprinde duminică (13 iunie) toate regiunile”, arată ANM.

În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantităţile de apă vor depăşi 15-20 litri/ metru pătrat şi, pe arii restrânse, 25-50 litri/ metru pătrat.

Totodată, a fost emisă o nouă atenţionare Cod galben, valabilă vineri, între orele 12.00 şi 22.00.

Astfel, pe parcursul zilei de vineri, în Oltenia, jumătatea de vest a Munteniei, sudul şi estul Transilvaniei, nordul Moldovei şi la munte vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată ce se va manifesta prin averse torenţiale, frecvente descărcări electrice, vijelii şi grindină. În intervale scurte de timp cantităţile de apă vor depăşi 25-30 litri/ metru pătrat şi izolat 40 litri/ metru pătrat.

Codul galben vizează municipiul Bucureşti şi judeţele Alba, Argeş, Bacău, Bihor, Bistriţa-Năsăud, Botoşani, Braşov, Buzău, Cluj, Caraş-Severin, Covasna, Dâmboviţa, Dolj, Gorj, Giurgiu, Hunedoara, Harghita, Mehedinţi, Maramureş, Mureş, Neamţ, Olt, Prahova, Sibiu, Suceava, Teleorman, Vâlcea şi Vrancea.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *