CODE Kids, robotică pentru elevii din mediul rural

Peste 1200 de elevi din mediul rural vor beneficia, în acest an, de cluburi gratuite de programare și robotică în biblioteci publice, prin intermediul programului CODE Kids. Cursurile online vor fi susținute de 36 de profesionști ai companiei Societe Generale Global Solution Centre.

În pregătirea pentru Târgul Național de Știință, copiii vor fi mentorați și ajutați să își prezinte cât mai atractiv proiectele de robotică în fața unui juriu, într-un pitch care simulează procesul de finanțare din industria tech, se arată în anunț. „Astfel, copiii vor deprinde, pe lângă abilități tehnice, soft skills care să îi pregătească pentru o carieră de success în IT și chiar antreprenoriat”, potrivit informării.

„Programul îi ajută pe elevii de gimnaziu să facă primii pași spre o carieră în tehnologie și să își atingă potențialul, pregătindu-i, într-un sens mai larg, pentru job-urile viitorului”, arată CODE Kids.

CODE Kids este proiectul flagship al Fundației Progress, premiat în 2022 la Bruxelles la competiția Emerging Europe Awards cu premiul cel mare la categoria Future-proof Education. Fundația Progress este o organizație non guvernamentală, înființată în anul 1996 în Bistrița, ce contribuie la dezvoltarea instituțiilor comunitare, a persoanelor și grupurilor vulnerabile și ajută oamenii să devină mai puternici prin educație, tehnologie, cercetare și inovație.

Monika BACIU

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *