Codul portocaliu de ploi torenţiale, descărcări electrice, vijelii şi grindină, prelungit până miercuri

Meterologii au prelungit până miercuri Codul portocaliu de ploi torenţiale, cu acumularea de cantităţi însemnate de apă, descărcări electrice, vijelii şi grindină, în Moldova, Transilvania, Maramureş, local în Oltenia, Muntenia şi Dobrogea, dar şi la munte. În restul ţării, este Cod galben.

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis un Cod portocaliu vizând cantităţi de apă însemnate şi instabilitate atmosferică accentuată, de marţi de la ora 10.00, până miercuri, la ora 2.00.

În această perioadă, în Moldova, Transilvania, Maramureş, local în Oltenia, Muntenia şi Dobrogea, precum şi în zonele montane vor fi perioade cu averse torenţiale şi se vor acumula cantităţi de apă de peste 40 l/mp şi pe arii restrânse 50…80 l/mp. Vor fi şi intensificări ale vântului, vijelii, descărcări electrice şi grindină, îndeosebi în est şi sud-est.

În acelaşi interval, va fi Cod galben în extremitatea de vest şi local în sudul ţării, unde vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată, ce se va manifesta prin frecvente descărcări electrice, averse torenţiale, grindină şi vijelii. Cantităţile de apă vor depăşi 20…25 l/mp şi pe arii restrânse 40…50 l/mp.

 

news.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.