Confederația Meridian: “Pentru unii “tranziţia justă” în Valea Jiului ar putea reprezenta o imensă oportunitate pentru valorificarea fierului vechi din minele de huilă”

Reprezentanții Confederației Sindicale Meridian fac acuzații extrem de dure. Aceștia susțin că  “pentru unii “tranziţia justă” în Valea Jiului ar putea reprezenta o imensă oportunitate pentru valorificarea fierului vechi din minele de huilă”. Declarațiile celor de la Confederația Meridian vin în contextul în care zilele trecute, la Petroșani a avut loc o dezbatere pe tema tranziției Văii Jiului de la minerit spre alte alternative.

“Pentru unii “tranziţia justă” în Valea Jiului ar putea reprezenta o imensă oportunitate pentru valorificarea fierului vechi din minele de huilă. Cei care doresc să-şi mențină slujbele în această perioadă, trebuie să stea cu ochii ca pe butelie pe partizanii de ocazie ai energiilor regenerabile și ai tranziției energetice, care nu urmăresc altceva decât să se aleagă cu un bonus la pensie de câteva sute de mii de euro sau să mai facă niște comisioane pe baza cărbunelui importat sau a contractelor cu statul pentru “reabilitarea” perimetrelor miniere. De exemplu în Spania, în regiunea Asturia, primarii localităților miniere se plâng că tranziţia energetică a însemnat până acum, doar substituirea cărbunelui autohton cu cărbunele de import din Africa de Sud, Columbia sau Rusia, pentru care Comisia Europeană nu poate să ne spună dacă a fost extras sau nu cu ajutor de stat. Confederaţia Sindicală Naţională MERIDIAN şi Sindicatul Muntele considera că tranziţia justă nu se poate face doar pe baza unor declarații și promisiuni generoase”, arată reprezentanții Confederației Sindicale Meridian.

Dezbaterile pe tema regiunilor miniere aflate în tranziție sunt considerate utile de către cei de la Sindicatul Muntele și Confederația Meridian și vin în completarea dialogului social și civic inițiat deja de Confederaţia Sindicală Naţională Meridian și Sindicatul Muntele încă de anul trecut, în contextul expirării cadrului legal al UE (Decizia Consiliului din 10 decembrie 2010), special dedicat acordării ajutoarelor de stat pentru industria minieră carboniferă din Uniunea Europeană.

La acel moment s-a adoptat Declarația comună de la Petroșani, care în 10 puncte trasează o schiță a tipului de contract social pe care Guvernul României și Comisia Europeană trebuie să-l încheie cu comunitatea din Valea Jiului.

“Din păcate, de atunci și până acum, singurele acțiuni concrete pentru susținerea unei tranziții juste au fost întreprinse doar de unii reprezentanţi ai Guvernului României și doar de câțiva reprezentanţi ai partidelor politice. Măsura de închidere a minelor de huila nu trebuie să fie luată în pripă, atât timp cât nu există un contract social pentru tranziție justă cu minerii și locuitorii comunităţilor din Valea Jiului. Investiții au mai fost promise și cu 15 ani în urmă, atât de Banca Mondială, cât și de Comisia Europeană, însă acestea au fost minime, iar din minimul acesta, o mare parte a fost sifonată de “băieții” de la Agenţia Naţională pentru Dezvoltarea şi Implementare Programelor de Reconstrucție a Zonelor Miniere, alias ANDIPRZM. Este momentul să discutăm despre tranziţia justă în regiunile miniere carbonifere din România, însă ONG-urile care cu ani în urmă s-au opus interconectării rutiere a regiunii Văii Jiului prin DN 66A, acum vor trebui să coopereze cu ceilalți actori economici și sociali la crearea de oportunităţi concrete pentru locuitorii din această zonă a țării”, mai subliniază reprezentanții Confederației Meridian.

La începutul anului 2018, Valea Jiului a fost desemnată regiune-pilot în cadrul Platformei ”Regiuni carbonifere în tranziție”, una dintre principalele măsuri ale pachetului ”Energie curată pentru toți europenii”. Platforma a fost lansată de Comisia Europeană cu scopul de a sprijini statele membre și regiunile miniere pentru a susține dezvoltarea economică și crearea de noi locuri de muncă în aceste comunități. Pentru a răspunde la dificultățile sociale și de mediu, platforma urmărește, de asemenea, implicarea tuturor factorilor relevanți pentru crearea unui spațiu de dialog și a unui cadru pentru politici coerente.

Platforma facilitează dezvoltarea de proiecte și strategii pe termen lung în regiunile carbonifere, în scopul lansării procesului de tranziție și ca răspuns la dificultățile sociale și de mediu. Ea este concepută pentru a stimula tranziția către energia curată, acordând mai multă atenție echității sociale, transformărilor structurale, noilor competențe și finanțării pentru economia reală.


Colaborator

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.