Consiliul Local Deva a aprobat LISTA DE PRIORITĂȚI a solicitanților de locuințe sociale – pentru anul 2024!

Consiliul Local Deva a aprobat lista de priorități a persoanelor din municipiul Deva îndreptățite să primească o locuință socială în anul 2024 – prin Hotărârea nr. 554/2023, în ordinea de prioritate stabilită de Comisia socială de analiză a solicitărilor de locuințe destinate închirierii.

Documentul cuprinde numele a 129 de persoane care au solicitat o locuință socială, ordonate în funcție de punctajul obținut pe baza criteriilor de stabilire a ordinii de prioritate, aprobate prin Hotărârea Consiliului Local nr. 331/2023.

Mai mult de jumătate din totalul solicitanților incluși în lista de priorități (55%) sunt persoane singure. Pe de altă parte, două treimi dintre solicitanți au depus cereri pentru atribuirea unei locuințe sociale în perioada 2021-2023.

 

La întocmirea listei de priorități a persoanelor îndreptățite să primească o locuință socială în anul 2024 au fost luate în calcul doar dosarele complete și actualizate, conform legii, până la data de 31 octombrie 2023. Dosarele depuse după această dată vor fi analizate în anul 2024, în vederea întocmirii listei cu ordinea de prioritate pentru anul 2025.

 

DE REȚINUT! În cazul în care mai mulți solicitanți au înregistrat același punctaj, departajarea acestora s-a realizat în funcție de vechimea cererii, prioritate având cererea cu o vechime mai mare.

 

Lista devenilor îndreptățiți să primească o locuință socială în acest an poate fi CONSULTATĂ la sediul Direcției de Asistență Socială Deva (Str. I.L. Caragiale, nr. 4, etaj 1) sau pe https://dasdeva.ro – Secțiunea Locuințe și Asociații – Locuințe sociale (link: https://dasdeva.ro/images/uploads/documente/Hotararea_Consiliului_Local_nr._554-2023_.pdf) și www.primariadeva.ro – Secțiunea Consiliul Local – Hotărâri de Consiliu (link: https://www.primariadeva.ro/images/uploads/hotarari/554_1.pdf).

 

INFORMAȚII SUPLIMENTARE se pot obține la numerele de telefon 0755.878.380, 0737.036.002 și 0254.218.030 / Tasta 3 (Biroul Fond Locativ – Locuințe sociale), de luni până joi – între orele 8:00-16:30 și vineri – între orele 8:00-14:00.

 

Potrivit datelor centralizate de Biroul Fond Locativ, anul trecut, 50 de persoane, cu domiciliul în municipiul Deva, au solicitat atribuirea unei locuințe sociale.

În prezent, DAS Deva administrează un număr de peste 650 de locuințe sociale (garsoniere, apartamente și camere de cămin), aflate în 17 imobile.

 

Direcția de Asistență Socială Deva

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *