COȘMARUL ZILELOR NOASTRE: PSD, între spânzurații lui Villon și balconul lui Ceaușescu

Cinismul tenace cu care PSD – slujit ciocoiește de Pro România falsificatorului de diplome Ponta și fantoma clinic întubată ALDE Tăriceanu – calcă pe cadavre pentru a se salva de la un eșec electoral istoric este înspăimântătoare. Oamenii se îmbolnăvesc, guvernul are mâinile legate, iar liderii PSD aruncă în aer societatea românească, inclusiv cultivând spaima generalizată și minciuna ucigașă că virusul COVID-19 nu există. 

Toată această mizerie se arată ca un tablou unic și sumbru al timpului pe care România tocmai îl trăiește.

Imaginea PSD în anul 2020 – descărnat, hăituit și ocupând, vulgar, agresiv și fără somn, piața publică și gândurile oamenilor – îmi amintește două imagini depărtate în timp, dar apropiate în esențe și legate sinistru.

Una dintre imagini e cea sugerată de un poem al lui Francois Villon, „Épitaphe Villon”, mai cunoscut nouă ca Balada spânzuraților, cu piața mare a judecății publice în care unii beau și alții putrezesc atârnând în ștreang. Cealaltă imagine e balconul comunismului îngenuncheat în decembrie 1989, cu un Ceaușescu și haita care nu pricepeau unde li s-a dus puterea nemăsurată în câteva clipe.

Apropierea între imagini este dată de ticăloșie și dispreț față de oameni, cultivate ca fel de a trăi al personajelor principale în ambele cazuri. Diferența între îmagini este de atitudine finală.

Personajele lui Villon, infractori dăruiți disprețului public și păsărilor amatoare de mortăciuni, sunt în căutarea iertării, sunt gata, resemnați, de un pact al pocăinței cu lumea.

Personajele din balconul comunist al ceaușismului, un balcon încă viu deasupra societății românești, rămân la fel de ticăloase și arogante cum au fost întreaga viață, nu își recunosc nicio vină pentru ticăloșiile și crimele săvârșite preț de o mică istorie.

PSD, în anul 2020, pus în genunchi de propria prostie și ticăloșie, reușește să întrupeze o legătură indestructibilă între cele două imagini de mai sus, într-un tablou românesc al prezentului.

Pe de-o parte, PSD ține cu dinții la ticăloșia care i-a marcat istoria și care a ținut România la periferia civilizației, chiar și după trei decenii de aparentă democrație. PSD e încă în balcon, alături de stafia lui Ceaușescu, și, de acolo, cu cinismul consacrat, privește cu ticăloșie inclusiv îmbolnăvirea și moartea semenilor în cruntă epidemie.

Pe de altă parte, nici măcar disprețul oamenilor inteligenți, dispreț cu care societatea românească, sătulă de pesedismul ultimilor ani, descărnează un PSD atârnat în piața publică, nu îi luminează pe liderii comuniști ai unui partid defect.

Din această combinație murdară de ticăloșii rezistente la orice probă a timpului, PSD se pregătește să injecteze societății românești încă o doză uriașă de otravă. Dacă societatea nu se trezește la timp, comunismul găzduit de acest partid viciat până în măduva oaselor va continua să ne răpească speranța, viitorul.

Reluați imaginile de mai sus și veți înțelege cât poate fi de rău, sunt imagini care îți fură somnul…