Întâlnirea dintre președinte și premier s-a încheiat după aproximativ 40 de minute

Premierul Viorica Dăncilă şi preşedintele Klaus Iohannis au discutat miercuri pe tema Preşedinţiei României la Consiliul Uniunii Europene, atât în ceea ce priveşte stadiul pregătirii dosarelor, cât şi referitor la aspectele tehnice, de infrastructură şi program, anunţă Guvernul. Întâlnirea premierului Viorica Dăncilă cu preşedintele Klaus Iohannis s-a încheiat miercuri după aproximativ 40 de minute, niciunul dintre cei doi oficiali nefăcând declaraţii deocamdată.

„Astăzi, 18 aprilie, Prim-ministrul României Viorica Dăncilă a avut o întrevedere cu Preşedintele Klaus Werner Iohannis, în cadrul căreia au fost abordate aspecte legate de Preşedinţia României la Consiliul Uniunii Europene, atât în ceea ce priveşte stadiul pregătirii dosarelor şi a temelor de interes, cât şi referitor la aspectele tehnice, de infrastructură şi program”, anunţă miercuri Guvernul.

Conform Executivului, „au fost trecute în revistă priorităţile incluse în Programul de lucru al Preşedinţiei Române la Consiliul UE şi s-a discutat pe marginea calendarului acţiunilor pe care Guvernul are în vedere să le organizeze în prima parte a anului viitor”.

De asemenea, a fost evidenţiat obiectivul României de a contribui, de o manieră constructivă, la definirea şi promovarea interesului comun european, la asigurarea unităţii şi coeziunii între statele membre precum şi la reapropierea cetăţenilor de Uniunea Europeană.

„Prim-ministrul a prezentat, totodată, principalele obiective pe care România şi le va asuma, în calitate de viitoare Preşedinţie a Consiliului UE, în raport cu o serie de dosare europene majore şi a reafirmat angajamentul Guvernului de a contribui activ pe durata mandatului la identificarea unui consens, la luarea unor decizii importante cu privire la temele şi dosarele aflate pe agendă, precum şi nevoia de a asigura un răspuns adecvat la noile realităţi şi provocări cărora Uniunea şi statele membre trebuie să le facă faţă”, precizează Guvernul.

Prim-ministrul Viorica Dăncilă s-a aflat miercuri la Cotroceni pentru discuţii preşedintele Klaus Iohannis, la iniţiativa acestuia, pe fondul informaţiilor privind posibilitatea adoptării unei Ordonanţe de Urgenţă a Guvernului privind amnistierea şi graţierea unor fapte penale. Şeful statului şi premierul s-au întâlnit ultima dată în 15 mai, discuţiile vizând memorandumul Executivului privind relocarea ambasadei României în Israel şi în contextul în care Iohannis i-a cerut de mai multe ori premierului să demisioneze pentru „a face loc unor oameni responsabili şi competenţi”.

Întâlnirea preşedintelui cu premierul a avut loc la solicitarea şefului statului, în contextul informaţiilor privind posibilitatea adoptării unei Ordonanţe de Urgenţă a Guvernului privind amnistierea şi graţierea unor fapte penale.

O altă posibilă temă de discuţie este şi recomandarea oficialilor Comisiei Europene referitoare la reglementarea relaţilor dintre instituţiile statului, în condiţiile în care Dăncilă declara săptămâna trecută, într-un interviu, că liderii europeni s-au arătat nemulţumiţi faţă de situaţia din România, pentru că nu există înţelegere şi consens la nivelul ţării. Şeful Executivului a spus că preşedintele Comisiei Europene Jean-Claude Juncker i-a cerut să colaboreze mai bine cu factorii politici din ţara noastră şi să evite luptele politice, pentru că ele nu trebuie să existe dacă România îşi doreşte o preşedinţie de succes a Consiliului UE.

În declaraţiile de presă susţinute la începutul şedinţei de marţi a Guvernului, premierul Viorica Dăncilă nu a făcut nicio referire la vreun act normativ privind amnistierea sau graţierea unor fapte de corupţie, aşa cum sugerau informaţii vehiculate în ultimele zile şi negate vehement de către liderii coaliţiei de guvernare.

La finalul şedinţei Cabinetului Dăncilă, purtătorul de cuvânt al Guvernului, Nelu Barbu, a spus că Executivul nu a avut în discuţie un astfel de act normativ privind legislaţia penală.

De asemenea, el a precizat că joi va avea loc o nouă şedinţă de Guvern. „Nu a fost vorba în şedinţa de Guvern despre un act normativ privind amnistia sau graţierea. O să fie şi joi şedinţă de Guvern. Tematica şi ordinea de zi o putem comunica doar în ziua şedinţei de Guvern, în funcţie de avizele pe care le primesc actele care vin spre aprobare”, a afirmat Barbu.

Întrebat de ce au loc două şedinţe de Guvern în aceeaşi săptămână, purtătorul de cuvânt a explicat că era urgentă adoptarea unei Ordonanţe privind deşeurile, astfel că s-a convocat o şedinţă în ziua de marţi.

Informaţiile privind intenţia Guvernului de a adopta o Ordonanţă de Urgenţă privind amnistia şi graţierea au apărut însă de la sfârşitul săptămânii trecute, dar au fost negate de către liderii coaliţiei de guvernare.

Călin Popescu Tăriceanu a susţinut, luni seară, la TVR; că aceste informaţii au fost “aruncate în presă”, iar “foarte mulţi muşcă subiectul”.

Liderul ALDE a afirmat însă că o Ordonanţă de Urgenţă pentru amnisite şi graţiere s-a mai dat pe vremea Guvernului Năstase, iar ideea nu este de neconceput, dar o astfel de măsură trebuie analizată dacă este oportună sau nu. “Primul lucru pe care vreau să îl remarc este că această idee a unei amnistii şi a unei graţieri nu ar fi de neconceput. De ce? S-a mai făcut în România, e adevărat, cu foarte mulţi ani în urmă, 2002 sau 2003. O astfel de măsură trebuie analizată dacă este oportună sau nu. Unii spun că nu este oportună pentru că imediat se personalizeză discuţia şi se trece la evocarea numelor persoanelor care ar beneficia de o astfel de măsură. Ca să nu lungesc vorba, se spune <cel care ar beneficia este preşedintele PSD, Dragnea>. Suntem oare capabili să lăsăm această problemă de personalizare o clipă deoparte, nu o excludem din discuţie, şi abordăm puţin altfel problema?”, a declarat Tăriceanu.

Şi liderul PSD, Liviu Dragnea, a negat aceste informaţii. „I-am întrebat pe doamna premier şi pe domnul ministru al Justiţiei dacă există vreo intenţie de adoptare a unei OUG de graţiere pentru şedinţa de Guvern de mâine. Amândoi au infirmat aceste zvonuri apărute în spaţiul public”, a transmis Liviu Dragnea, luni, pentru Digi 24.

De asemenea, ministrul Tudorel Toader a declarat că la Ministerul Justiţiei nu există în dezbatere sau în avizare o Ordonanţă de Urgenţă privind amnistia şi graţierea.

Darius Vâlcov, consilier de stat în aparatul de lucru al prim-ministrului Viorica Dăncilă, condamnat în primă instanţă la opt ani de închisoare pentru trafic de influenţă, spălare de bani şi operaţiuni financiare sau acte de comerţ incompatibile cu funcţiile ocupate, a declarat luni seară, la Antena 3, întrebat dacă Guvernul pregăteşte o Ordonanţă de Urgenţă privind aministierea şi graţierea unor fapte penale, că ”un moment zero în anul Centenar” ar fi „un moment potrivit pentru toată lumea” şi că o astfel de decizie depinde de premier.

Preşedintele Klaus Iohannis şi premierul Viorica Dăncilă s-au întâlnit ultima dată în 15 mai, pentru a discuta pe teme de politică externă, inclusiv despre memorandumul Guvernului privind relocarea ambasadei României în Israel. La întâlnirea de atunci a participat şi ministrul de Externe, Teodor Meleşcanu, chemat pentru a da explicaţii după ce România, alături de Ungaria şi Cehia, a blocat o iniţiativă a Uniunii Europene lansată de Franţa şi de alte state membre UE, care critica relocarea ambasadei Statelor Unite la Ierusalim. Şeful statului spunea atunci că Guvernul nu s-a consultat cu el când a acţionat pentru blocarea declaraţiei UE.

Întâlnirea a avut loc în contextul în care preşedintele Klaus Iohannis i-a cerut de mai multe ori premierului Viorica Dăncilă să demisioneze, invocând disputa Guvern – BNR şi memorandumul privind mutarea ambasadei României la Ierusalim. El spunea că „este imperioasă demisia premierului Vorica Dăncilă, pentru „a face loc unor oameni responsabili şi competenţi”.

news.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *