Cum se anunță starea vremii pentru luna lui Florar

Meteorologii anunţă temperaturi uşor peste cele obişnuite în toată ţara, începând de la jumătatea lunii mai, inclusiv în primele trei zile din aprilie. Conform prognozei pe patru săptămâni anunţate marţi, în săptămâna, 6 – 13 mai, va fi mai cald decât în mod obişnuit, în vestul ţării.

 Săptămâna 06.05.2024 – 13.05.2024

Valorile termice se vor situa uşor peste mediile multianuale în regiunile vestice, în timp ce în restul teritoriului vor fi apropiate de cele normale pentru această perioadă.

Cantităţile de precipitaţii vor fi excedentare în vestul, sud-vestul şi local în centrul ţării şi deficitare în rest.

Săptămâna 13.05.2024 – 20.05.2024

 

Temperaturile medii vor fi uşor mai ridicate decât cele normale pentru această perioadă în cea mai mare parte a ţării.

Regimul pluviometric va fi excedentar în regiunile nord-vestice, deficitar în cele sudice şi apropiat de normal în rest.

Săptămâna 20.05.2024 – 27.05.2024

Temperatura medie a aerului va avea valori uşor mai ridicate decât cele normale pentru această perioadă în majoritatea regiunilor.

Cantităţile de precipitaţii vor fi în general apropiate de cele normale pentru această perioadă în majoritatea regiunilor.

Săptămâna 27.05.2024 – 03.06.2024

Mediile valorilor termice se vor situa uşor peste normele climatologice ale perioadei.

Regimul pluviometric va fi în general apropiat de cel normal pentru acest interval în toate regiunile.

 

 

news.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *