Declinul demografic s-a accentuat în iunie, în principal din cauza scăderii natalităţii

Populaţia României a continuat scăderea din cauze demografice, iar declinul s-a accentuat în iunie, când s-au pierdut 4.122 locuitori, cu 26,6% mai mulţi decât în aceeaşi lună a anului trecut, în principal din cauza scăderii natalităţii, arată datele publicate vineri de Institutul Naţional de Statistică (INS).

Prin comparaţie, în iunie 2017, sporul natural negativ a fost de 3.256 de persoane.

În iunie s-au născut 15.067 copii, cu 234 mai puţini decât în mai şi cu 1.611 mai puţini decât în iunie 2017.

Totodată, în iunie s-au înregistrat 19.189 de decese, cu 1.735 mai puţine decât în luna mai şi cu 745 mai puţine faţă de iunie 2017.

Mortalitatea infantilă din România a crescut în iunie faţă de aceeaşi lună a anului trecut, fiind înregistrate 112 decese ale unor copii cu vârsta de sub un an, cu 2 mai multe decât în urmă cu un an.

În luna iunie 2018, la oficiile de stare civilă s‐au înregistrat 13.302 căsătorii, cu 1.008 mai multe decât în luna mai 2018. Numărul divorţurilor pronunţate prin hotărâri judecătoreşti definitive a fost de 2.434, cu 6 mai puţine decât în luna mai 2018.

Populaţia României a scăzut anul trecut cu 69.279 de persoane din cauza declinului demografic, cu 27,5% mai mult decât în anul anterior, în special ca urmare a scăderii natalităţii.

În 2016, sporul natural negativ a fost de 54.316 de persoane.

news.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *