Divergențe din cauza taxelor și a impozitelor locale

Municipiul Vulcan dă în clocot după ședința de consiliu prin care au fost majorate taxele și impozitele locale. În timp ce reprezentanții administrației locale și consilierii PSD susțin că majorările nu sunt chiar semnificative, consilierii din opoziție sunt foc și pară.

Taxe majorate cu peste 20 de procente

Cresc taxele și impozitele locale de la Vulcan. Valoarea acestora crește cu procente cuprinse între 20 și 50%. Potrivit edililor, raxa de divorț crește cu 50%, în timp ce taxele și impozitele care se plătesc pentru imobile cresc cu 20 de procente. Singurele taxe care rămân neschimbate sunt cele pentru autoturisme.

“Hotărârea Consiliului Local adoptată în ședința ordinară din 18 decembrie, privind Taxele și Impozitele locale, pentru anul 2019, aduce următoarele modificări:  taxa de divorț – se majorează cu 50%. Impozitele pentru clădiri, vor fi calculate conform Legii Codului Fiscal, la un coeficient de 0,1, în condițiile în care Legea prevede ca marjă de impozitare între 0,08 – 0,2. Concret , pentru proprietarul unui apartament cu o suprafată de 63 mp, în Zona A, impozitul pentru 2019 va crește de la 145 lei ( valoarea din 2018) la 180 lei.  Impozitele pentru terenuri, se calculează conform Codului Fiscal, în funcție de zonă, categorie și destinație, cu o majorare de 20% la hectar, astfel: în cazul terenurilor cu construcții: în cazul unui teren construit de 100 mp intravilan din zona A, impozitul din 2018 a fost de 60,42lei. În 2019 prin aplicarea majorării de 20% impozitul va fi de 72,50 lei. În cazul unui teren construit de 100 mp intravilan în zona D, impozitul pe 2018 a fost de 14,10 lei. În 2019 va fi de 16,92 lei. În cazul terenurilor agricole, livezi, fânațuri, pășuni și alte tipuri de terenuri, majorarea este tot de 20% la hectar, față de 2018, cu valori de impozitare în funcție de zona și categoria de teren”, arată autoritățile locale de la Vulcan.

De cealaltă parte sunt consilierii din opoziție, care, evident, s-au opus majorărilor.

“A fost o ședință de consiliu destul de tensionată, mai ales că s-au votat și cuantumul taxelor si impozitelor pe 2019. Pe scurt, impozitul la mașini a rămas același dar unele categorii precum imobilele, au crescut cu 20%. Așa că de anul viitor pentru apartamente vom plăti cu 20% mai mult. Am votat împotriva,la fel și colegii din opoziție, deci 7 voturi împotrivă deci proiectul a trecut”, a spus Florin Govor, consilier local independent.

În schimb, impozitele pentru mașini rămân la fel.Hotărârea a fost adoptată cu 12 voturi pentru și 7 voturi împotrivă.

 

 

Monika BACIU

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *