Două accidente soldate cu victime, în noaptea de sâmbătă spre duminică

La data de 30 iulie 2022, ora 23:12, un tânăr în vârstă de 25 de ani, din municipiul Hunedoara, în timp ce conducea un autoturism pe bulevardul Dacia din municipiul Hunedoara, la intersecția cu bulevardul Mihai Viteazu, a intrat în coliziune cu un autoturism, condus de un bărbat în vârstă de 41 de ani, iar în urma impactului dintre cele două autoturisme, a rezultat rănirea ușoară a  tânărului în vârstă de 25 de ani şi a unei tinere în vârstă de 24 de ani în calitate de pasageră în autoturismul condus către bărbatul în vârstă de 41 de ani.

Victimele au fost transportate la spital  în vederea acordării de îngrijiri medicale.

Conducătorii auto au fost testați cu aparatul alcooltest marca Drager rezultatul fiind negativ.

În cauză, poliţiştii au întocmit dosar de cercetare penală pentru săvârşirea infracțiunii de  vătămare corporală din culpă.


În data de 31 iulie 2022, ora 00:25, un bărbat în vârstă de 48 de ani, din oraşul Ştei judeţul Bihor, în timp ce conducea un autoturism pe DN 76, la km. 17+100 m, din direcția Brad-Deva, în localitatea Vălișoara, nu ar fi adaptat viteza la condițiile de drum, într-o curbă  carosabilul fiind umed, a pierdut controlul direcţiei de deplasare și s-a răsturnat pe partea carosabilă.

În urma accidentului rutier a rezultat rănirea ușoară a 3 persoane, pasagere în autoturism, acestea fiind transportate cu ambulanța la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale.

Conducătorul auto a fost testat cu  aparatul etilotest rezultatul fiind negativ și i s-a recoltat mostră biologică de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

În cauză, poliţiştii au întocmit dosar de cercetare penală pentru săvârşirea infracțiunii de  vătămare corporală din culpă.

 

IPJ Hunedoara

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *