Două școli din județ, renovate de Book-Land

Două școli din mediul rural din județul Hunedoara au atras atenția celor de la Book-Land. La toamnă, copiii vor reveni în bănci noi, moderne și prietenoase. Îi așteaptă personaje din desene animate într-un spațiu luminos, curat, modern și primitor.

„În 20 ianuarie 2021 scriam acestor Oameni minunați care ne-au contactat, așa cum au contactat, presupun, toate inspectoratele școlare din țară. (…) Lucrez de 17 ani în Inspectoratul Școlar Județean Hunedoara, timp în care am avut ocazia să cunosc problemele cu care se confruntă fiecare școală din județ. Știu cum arată fiecare cancelariile, sălile de clasă, toaletele, sălile de sport, curțile, unde își parchează microbuzele școlare… și mai ales știu care este relația reprezentanților comunității locale cu instituția de învățământ. Județul nostru este unul dintre cele mai urbanizate din țară (7 municipii și 7 orașe), dar și cu un rural (55 de comune) suprapus unui relief accidentat, montan, cu gospodării risipite și provocări speciale pentru asigurarea accesului la educație. (…) Am diseminat informația de pe site-ul https://book-land.ro/ tuturor directorilor din mediul rural, tocmai în ideea de a vă oferi un criteriu în plus pentru selecție. Sper ca directorii noștri să urmeze indicațiile de pe pagina oficială”, arată Marta Mate, inspector școlar adjunct în cadrul ISJ Hunedoara, care alături de  inspectorul școlar general, Ilie Pârvan, au întocmit și o listă scurtă de 10 școli.

Din cele 20 de școli selectate două sunt din județul Hunedoara, fiind vorba de Școala Gimnazială Rapoltu Mare și Școala Gimnazială Orăștioara de Sus.

 

Monika BACIU

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *