Drumul care duce spre Parâng a intrat în proces de modernizare

Drumul care duce spre stațiunea montană Parâng și se află în administrarea municipalității de la Petroșani, a intrat în proces de modernizare.

Lucrările pentru reabilitarea și modernizarea străzilor Maleia și General Vasile Milea au debutat la Petroșani. Au fost aduse utilajele în teren iar în acest moment se lucrează. Valoarea totală a acestei investiții depășește zece milioane de lei.

„Au demarat lucrările de reabilitare și modernizare a străzilor Maleia și General Vasile Milea, un obiectiv investițional finanțat prin PNI ”Anghel Saligny”. Valoarea totală a investiției este de 10.022.478,62 lei, din care alocarea financiară pe Programul Național de Investiții ”Anghel Saligny” este de 9.794.690,19 lei”, arată Tiberiu Iacob Ridzi primarul municipiului Petroșani.

Prin modernizarea acestor străzi va crește siguranța circulației autoturismelor și confortul participanților la trafic, însă realizarea acestui obiectiv investițional vizează și reducerea cantității de praf, a zgomotului și a vibrațiilor.

Monika BACIU

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *