E scris în stele – luni, 13 iulie 2020

Aspectul astral central  al zilei este redat de trigonul Soarelui din Rac cu Neptun, în retrogradare, din semnul celest al Peştilor. Această configuraţie astrologică aduce o energie celestă capabilă de a ne ajuta, la nevoie, chiar ,,să mutăm şi munţii din loc”. Aşadar, avem de-a face cu un moment celest excepţional, cu o încărcătură energetică ce ne poate folosi în realizarea unor fapte cu adevărat măreţe. Astfel, această aspectare cerească fastă ne vorbeşte de: demnitate, nobleţe, cinste, faimă, glorie, aventură, ambiţii înalte, caritate, inspiraţie şi spiritualitate. Este, într-un mod natural, un moment recomandat pentru a ne transpune în practică, cu îndrăzneală şi ambiţie,  proiectele de anvergură.

Acum să vedem ce pregătesc astrele pentru fiecare zodie, în parte:

 

BERBEC: Astrele vă indică o zi mai activă şi dinamică în plan familial. Vă puteţi dedica şi unor chestiuni sensibile, de suflet, sau amenajării unui colţişor de suflet al casei. Se arată şi o intuitivitate mult mai pronunţată decât în alte zile.

 

TAUR: Veţi fi mai determinaţi şi bătăioşi în limbaj. Veţi dispune de o doză superioară de inspiraţie, dar veţi fi şi mai subiectivi în judecată. Totodată, aveţi o zi foarte bună pentru a vă apropia mai profund de prieteni.

 

GEMENI: Vi se pot prezenta unele oportunităţi financiare destul de bunicele. Aşadar, fiţi cu un ochi întredeschis la şanse de ordin material. Totodată, în carieră vă puteţi aştepta şi la o atitudine de simpatie a şefilor.

 

RAC:Vă veţi arăta mai activi, înflăcăraţi şi impulsivi. Aşadar, lăsaţi treburile pragmatice pentru o altă zi! Este o zi grozavă pentru evoluţie spirituală şi apropiere de Divinitate.

 

LEU: Astrele vă indică cumva mai combativi şi agitaţi în această zi. În plan lăuntric veţi fi mult mai receptivi la energiile ,,lumii nevăzute”. Va puteţi ,,reîncărca bateriile” pentru a fi mai vitali în perioada următoare.

 

FECIOARA: Raporturile cu prietenii vor fi mult mai loiale şi mai sincere. Totodată, puteţi dobândi şi un ideal mai abstract de viaţă. Va fi o zi destul de interesantă în viaţa de cuplu, însă nefastă în chestiuni ce ţin de afaceri.

 

BALANŢA: În această zi s-ar prea putea să beneficiaţi de o doză mai înaltă de succes în plan social şi public. Dar, în chestiuni ce ţin de sănătate, ar fi indicat să fiţi ceva mai grijulii.

 

SCORPION: Veţi fi mai spirituali şi veţi avea şi o ,,măsură” mai bună de noroc în chestiuni ce ţin de călătorii, învăţătură, dar şi studiu. Totodată, puteţi avea o şansă interesantă în activităţi ce ţin de speculă ori de hazard.

 

SĂGETĂTOR: Veţi dispune de o stare interioară cumva mai volatilă. Din ceea ce mai rezumă ,,vorba astrelor” se arată şi o trăire, o întâmplare,  destul de enigmatică! Se mai văd şi ceva evenimente pozitive legat de casă.

 

CAPRICORN: Pentru această zi se întrevede, în viaţa sentimentală, o implicare mai activă şi dominantă faţă de persoana dragă. Ca şi sistem de gândire veţi fi mai spirituali, mai intuitivi şi mai romantici.

 

VĂRSĂTOR: Starea generală de sănătate va cunoaşte o doză de remediere. La locul de muncă veţi fi mai distraşi şi mai puţin concentraţi asupra sarcinilor lucrative. În schimb, se poate arată un noroc bunicel la bani.

 

PEŞTI: Veţi fi mai romantici, sensibili şi amorezaţi. Raporturile sentimentale vor cunoaşte, pentru această zi, o direcţie mai fericită. Este o zi bună şi pentru a vă ocupa de cei mai mici. Se arată şi o atitudine de viaţă destul de idealistă.

 

Să nu uitaţi că astrele doar predispun, dar omul dispune!

 

Andrei SORA

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *