E scris în stele – marți, 10 august 2021

Aspectul astrologic principal al zilei este descris de către opoziţia lui Venus de pe Fecioară cu Neptun, în retrogradare, de pe Pești. Energia acestei zile este una cumva mai disonantă, antrenând în jurul nostru situaţii ce stârnesc: confuzie, imoralitate, vulgaritate, lipsă de scrupule, dezorganizare, iresponsabilitate şi decepţii. Astfel, vom avea de-a face cu unele chestiuni ce ne vor frământa şi ce ne vor diminua semnificativ simţul practic şi spiritul logic. Ar fi foarte indicat să ne ţinem cât mai departe de afaceri obscure sau personaje de calitate îndoielnică,  pentru a nu avea parte, mai apoi, de unele surprize cam neplăcute.

Acum să vedem ce pregătesc astrele pentru fiecare zodie, în parte:

 

BERBEC: Astrele nu arată un spor prea bun la locul de muncă. Încercaţi, pe cât puteți mai bine, să vă achitaţi onorabil de aceste sarcini de lucru. Puteţi întâmpina și unele ghinioane nemeritate şi unele probleme mărunte de sănătate.

 

TAUR: Ar fi recomandat să oferiţi cât mai multă afecţiune şi tandreţe persoanei dragi. Fiţi ceva mai îngăduitori în relaţia cu membrii mai tineri ai familiei. Nu este o zi cu noroc pentru a obţine beneficii, de orice fel, de pe urma prietenilor.

 

GEMENI: Şefii pot avea o atitudine mai puţin favorabilă faţă de voi. Căutaţi, cu sârguinţă, să vă dovediţi valoarea profesională în faţa acestora. Se pot arăta şi unele probleme domestice sau familiale, însă depăşibile.

 

RAC: Astrele indică că veţi manifesta o atitudine ceva mai sentimentală, idealistă şi impresionabilă. Căutaţi să vă echilibraţi şi nu pierdeţi din vedere orientarea pragmatică a zilei. Vă pot parveni şi unele veşti ceva mai puţin bune.

 

LEU: Puteţi resimţi unele neajunsuri băneşti sau alte limitări de ordin financiar. Nu este o zi bună pentru tranzacţii materiale şi evitaţi, cu orice preţ, să împrumutaţi sau să vă împrumutaţi. Atenţie şi la unele mici riscuri de accidente!

 

FECIOARA: Veţi fi mai visători, idealişti şi schimbători. Este o zi indicată pentru a vă dedica unor chestiuni ce vă oferă plăcere şi satisfacţie. Nu este, sub nici o formă, o zi favorabilă pentru afaceri, întâlniri şi discuţii pragmatice.

 

BALANŢA: Se arată o zi cumva mai agasantă, însă, cu puţin noroc şi mai multă diplomaţie, veţi depăşi mai oricare impediment mai important. La locul de muncă încercaţi să fiţi mai practici şi responsabili. Atenţie în relaţia cu colegii.

 

SCORPION: Puteţi întâmpina unele divergenţe trecătoare în relaţia cu prietenii. Planurile şi aspiraţiile voastre vor cunoaşte unele blocaje. În dragoste este necesar să dovediţi o atitudine mai caldă şi mai altruistă faţă de persoana iubită.

 

SĂGETĂTOR: Se arată unele complicaţii legate de carieră. Ar fi de bun augur să încercați să fiți cumva mai stoici în fața provocărilor zilei! Nu este un moment oportun pentru a face modificări în cămin sau o schimbare majoră în relaţiile familiale.

 

CAPRICORN: Dacă aveţi programat pentru astăzi vreun test, fiţi ceva mai concentrați şi atenţi. Nu este o zi favorabilă pentru călătorii şi discuţii cu persoane de la mare depărtare. Fiţi cât mai sinceri în discurs şi evitaţi orice exagerare!

 

VĂRSĂTOR: Încercaţi să depăşiţi orice stare de spirit mai oscilantă. Concentraţi-vă eforturile şi încercați să oferiţi un randament cât mai bun pe parcursul zilei! Evitaţi orice cheltuială excesivă, pentru a nu realiza o afacere cam nerentabilă.

 

PEŞTI: Relaţia cu persoana iubită poate cunoaşte un pas înapoi. Aşadar, este absolut necesar să căutaţi o conciliere sentimentală mutual avantajoasă. Nu este o zi indicată pentru afaceri şi chestiuni ce ţin de negocieri. Domoliţi-vă, pe cât puteți, latura egoistă!

 

Dragii mei, să nu uitaţi că astrele doar predispun, dar omul este cel ce dispune!

 

Andrei SORA

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *