E scris în stele – miercuri, 11 noiembrie 2020

Evenimentul astrologic principal al zilei este redat de trecerea planetei Mercur pe zodia Scorpionului, marcaj ce ne va oferi mai multă: vivacitate, isteţime, adaptabilitate şi logică în acţiuni. Această energie mercuriană ne va amplifica energic toate trăirile şi interesele ce ţin de intelect, comunicare, inspiraţie şi reuşită socială. Astfel, astrele indică o perioadă a mentalului, a raţiunii, a concilierii şi a cooperării. Energia acestei planete îi va ocroti, cu precădere, pe tineri, aceştia fiind întâii beneficiari ai acestei aspectări pozitive a cerului.

 Acum să vedem ce pregătesc astrele pentru fiecare zodie, în parte:

 

BERBEC: Astrele indică un moment favorabil pentru a vă analiza emoţiile şi starea afectivă actuală. Se pot ivi şi unele promisiuni de reuşită bănească. Mai multă atenţie în legătură cu un minor risc de incidente.

 

TAUR: Este o zi minunată pentru a comunica mai natural, sincer şi onest cu persoana iubită. Se observă şi aspectări astrale ce vă vor conduce la succes în negocieri, dar şi în chestiuni de ordin legal.

 

GEMENI: La locul de muncă vă veţi arăta mult mai implicaţi şi mai productivi. Comunicarea cu colegii se va efectua într-un mod plăcut şi lejer. Veţi afla unele informaţii importante legate de starea voastră de sănătate.

 

RAC: Se prezintă o zi foarte prielnică în chestiuni ce ţin de dragoste şi iubire, comunicând mult mai facil şi natural cu persoana de alături, însă şi cu copiii. Veţi fi şi ceva mai populari, destinşi şi mai sociabili.

 

LEU: Veţi putea dispune cu succes de unele modificări în cămin, dar şi de alte amenajări ce ţin de casă. Comunicarea cu membrii familiei se va realiza într-un ritm degajat şi relaxat.

 

FECIOARA: Vă veţi arăta isteţi, inventivi şi abili în plan intelectual. Se arată un bun noroc în chestiuni ce ţin de studiu, evaluări şi călătorii. Se pot ivi şi unele veşti pozitive la orizont.

 

BALANŢA: Puteţi avea unele discuţii interesante şi productive legate de bani. Aşadar, astrele relevă semne promiţătoare legate de finanţe. Vă puteţi descoperi şi un talent inedit sau o capacitate mai specială.

 

SCORPION: Vă veţi prezenta mai deschişi, sociabili şi extrovertiţi. Totodată, îi veţi fermeca pe cei din jur cu inteligenţa şi elocvenţa de care veţi face dovadă. Se mai arată că veţi avea parte de o zi plină de evenimente.

 

SĂGETĂTOR: Se indică că în această zi vă veţi urmări unele interese mai speciale şi mai discrete. Astfel, vă veţi dedica unor acţiuni cumva mai misterioase. Se prea poate să aflaţi o informaţie interesantă, un secret valoros.

 

CAPRICORN: Este o zi minunată pentru întâlniri şi reuniuni cu caracter social. Ar fi foarte bine dacă aţi planifica şi unele evenimente speciale alături de prieteni, acestea fiind, de altfel, de un real succes!

 

VĂRSĂTOR: Se pot ivi unele discuţii importante şi constructive cu superiorii de la locul de muncă. Puteţi prospecta şi unele oportunităţi mai satisfăcătoare legate de job. Se arată şi un câştig în privinţa reputaţiei.

 

PEŞTI: În această zi vă veţi arăta mai culţi şi mai receptivi din punct de vedere intelectual. Se mai pot arată şi unele veşti bune, precum şi unele potenţiale călătorii în urma cărora veţi obţine rezultatul dorit.

 

Să nu uitaţi că astrale doar predispun, dar omul este cel ce dispune!

 

Andrei SORA

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.