Violeta Alexandru, nemulțumită de felul în care a găsit arhiva Casei de Pensii Covasna

Ministrul Muncii, Violeta Alexandru, a publicat pe pagina sa socializare imagini cu arhiva Casei de Pensii Covasna, unde actele oamenilor sunt pe jos, în praf, aruncate unele peste altele. 

„Preferați să vă spun că lucrurile merg bine în administrație peste tot? Nu merg dacă unii tragem și alții numără zilele până “scapă” de ministrul liberal care le cere efort, seriozitate. Dacă lucrurile erau puse la punct în urmă cu mulți ani, nu ar fi fost cazul să se facă anul acesta un efort mai mare, neplăcut pentru cei care nu sunt obișnuiți, în general, să muncească.

Avem nevoie de manageri în administrație, în pozițiile de conducere. De oameni sub a căror coordonare lucrurile să fie puse la punct.
Cum este posibil să știi că ai un ministru care obișnuiește să vină în teritoriu, în vizite neanunțate, și să continui să lași actele oamenilor pe jos. Când întrebi, răspunsul este: nu ne mai trebuie aceste documente. Nu am avut timp să le verific pe toate dar nu păreau toate documentele “pasive”. Ce o fi așa greu să îți pese, să pui documentele în ordine, să nu le lași căzute pe jos, în praf și mizerie?
Este mult de muncă. Rezolv un lucru și apar alte zeci. Este mult de muncă, mai ales, cu rezistența oamenilor din sistem la schimbare. O schimbare în bine pentru țara aceasta în care trăiesc și ei. Directorilor caselor de pensii care cred că am ceva cu ei (nu am, vreau să văd grijă, eficiență, curaj să admită că unele lucruri nu merg și să vrea să le schimbe) le spun un lucru: vor fi și ei, la un moment dat, pensionari. Și va fi atât de dureros să își vadă documentele care vorbesc despre toți anii lor de muncă într-o groaznică dezordine.
Covasna. M-a întristat enorm. Sunt luni bune de când trag tare pentru schimbare. Mai aveam câteva restanțe și am vrut să le văd.

Nici nu mă gândesc să nu se poată. Cu orice preț.”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *