E scris în stele – joi, 21 iunie 2018

Astăzi se întrevede un eveniment astrologic extrem de important oferit de trecerea Soarelui pe semnul zodiacal al Racului, marcând, prin această deminitate, solstiţiul de vară. Astfel, acest moment astral marchează, din punct de vedere astronomic, debutul verii, dar totodată, din prisma astrologiei, indică şi o trecere spirituală însemnată de la sensul dinamic şi raţional al Gemenilor, pe care l-am resimţit până de curând, la cel emoţional şi sensibil al Racului. Această poziţionare astrologică, dat fiind faptul că semnul Racului este guvernat de către astrul nopţii, ne va amplifica, pentru perioada imediat următoare, toate trăsăturile ce ţin de: suflet, afectivitate, familie, cămin, intimitate şi sorginte.

Acum să vedem ce pregătesc astrele pentru fiecare zodie, în parte:

 

BERBEC: Viaţa familială vă va oferi o doză mai înaltă de linişte, tihnă şi mulţumire sufletească. Vă veţi înţelege mult mai bine cu părinţii şi veţi beneficia şi de un spor energic în activităţile casnice.

 

TAUR: Veţi fi mult mai comunicativi şi mai alerţi din punct de vedere mental, dispunând de o judecată sănătoasă. Este o zi potrivită pentru chestiuni ce ţin de învăţare şi examinare, dar şi pentru călătorii.

 

GEMENI: Puteţi avea parte de noroc şi de un spor de zile mari la bani. În general, mai toate proiectele voastre financiare vă vor fi de bun augur. Puteţi achiziţiona un produs, un obiect special, dorit de mai multă vreme.

 

RAC: Veţi fi mai energici, încrezători şi plini de voie bună. Veţi atrage privirile celor din jur şi veţi avea succes pe mai toate planurile. Este o zi favorabilă expresiei de sine şi tuturor situaţilor ce aduc o doză de competiţie.

 

LEU: Este o zi foarte potrivită analizei şi reflexiei de sine. Cel mai indicat ar fi să încercaţi să vă odihniţi ceva mai mult ,,spre a vă reîncărca bateriile pentru zilele următoare”. Încercaţi să adoptaţi o atitudine mai deschisă.

 

FECIOARA: Prietenii şi activităţile de grup vă vor dărui mai multă energie pozitivă şi o stare lăuntrică ceva mai veselă. Aşadar, este o zi foarte bună pentru întâlniri şi ieşiri în oraş. Veţi fi şi cumva mai umanitari şi mai altruişti.

 

BALANŢA: Stelele arată un succes profesional răsunător. Astfel, este o zi foarte potrivită tuturor activităţilor care conduc la stabilizare şi consolidare în carieră. Energia zilei vă va ajuta să câştigaţi, cu uşurinţă, respectul celor din jur.

 

SCORPION: Astăzi acest aspect astrologic îi va favoriza îndeosebi pe aceia care vor fi testaţi sau evaluaţi în această zi. Este şi o zi fabuloasă pentru evoluţie spirituală, însă şi pentru călătorii, de obligaţie sau de plăcere.

 

SĂGETĂTOR: Astrele indică o întărire, dar şi o direcţionare mai clară a energiilor personale, în vederea îndeplinirii unui deziderat sau a unei ambiţii personale. Veţi avea şi mai mult succes la bani şi la alte beneficii materiale.

 

CAPRICORN: Se arată o zi perfectă pentru ipostaza de cuplu. Înţelegerea, tandreţea şi afecţiunea persoanei iubite vă vor oferi un sentiment profund şi înălţător. Sunt predispoziţii faste şi pentru afaceri şi alte înţelegeri serioase.

 

VĂRSĂTOR: La locul de muncă vă veţi arăta mai angajaţi asupra sarcinilor repartizate şi veţi fi, ca rezultat, foarte productivi. Se mai arată că veţi avea parte de o stare generală de sănătate mai favorabilă.

 

PEŞTI: Veţi fi populari şi veţi avea parte de o zi cu evenimente frumoase, distractive. Este un moment favorabil pentru a vă dedica planurilor şi chestiunilor ce ţin de dragoste şi de alte sentimente pozitive.

 

Să nu uitaţi că astrale doar predispun, dar omul este cel ce dispune!

 

Andrei SORA

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *