E scris în stele – marţi, 19 decembrie 2017

Aspectul astral al zilei este descris de sextilul Lunii din zodia Capricornului cu planeta Marte din Scorpion. Astfel se indică un aspect celest fast ce ne va oferi mai multă: vigoare, determinare, curaj, dinamism şi plăcere de viaţă. Această rezonanţă marţială ne va amplifica energic toate trăirile şi interesele ce ţin de: întreceri, competitivitate, asertivitate, combativitate şi tărie, atât fizică, cât şi emoţională. Prin urmare, se intuieşte o zi cu evenimente ce ne îndrumă, cu intensitate, la acţiune şi izbândă.

Acum să vedem ce pregătesc astrele pentru fiecare zodie, în parte:

 

BERBEC: Este un moment destul de bun pentru cele ce ţin de carieră. Veţi obţine unele reuşite profesionale şi veţi fi admiraţi. Nu este o zi bună pentru a împrumuta sau a vă împrumuta cu bani sau alte valori.

 

TAUR: Veţi avea spor în toate chestiunile care ţin de învăţătură şi evaluare. Este o zi favorabilă şi pentru călătorii şi relaxare. În cuplu, persoana iubită vă poate oferi unele surprize… plăcute!

 

GEMENI: S-ar putea ca astăzi să vă fie mai lesne în a vă regăsi echilibrul emoţional. La locul de muncă vor apărea evenimente şi sarcini mai neobişnuite, însă abordabile. Starea generală de sănătate vi se va mai ameliora.

 

RAC: Aveţi parte de o zi minunată în planul cuplului. Este o zi favorabilă şi în afaceri, precum şi în chestiuni ce ţin de litigii în instanţă. Se prevăd şi unele evenimente distractive spontane.

 

LEU: Starea de sănătate vă va oferi o îmbunătăţire. La locul de muncă vă puteţi aştepta la unele sarcini ceva mai facile ori cumva mai satisfăcătoare. În familie veţi întâmpina unele situaţiuni mai ciudate.

 

FECIOARA: Veţi fi mai sensibili, romantici şi idealişti. Astrele indică că vă veţi orienta pe direcţii ce ţin de împlinire sentimentală şi distracţie. Veţi fi chiar şi mai inventivi, mai asertivi şi mai descurcăreţi.

 

BALANŢA: Familia vă va oferi o stare de linişte şi împăcare sufletească. Este o zi favorabilă pentru a vă ocupa de multe dintre treburile domestice necesare casei. Vi se pot prezenta şi unele şanse bunicele de profit, aşadar fiţi pe fază!

 

SCORPION: Veţi fi mai comunicativi şi mai dispuşi provocărilor de ordin intelectual. Este o zi foarte fastă pentru călătorii şi studiu. Tenacitatea şi  capabilitatea vor fi astăzi atuurile voastre.

 

SĂGETĂTOR: În această zi vi se pot reliefa unele posibilităţi bunicele de câştig. Deci, fiţi mult mai atenţi la aceste oportunităţi! Veţi avea parte şi de unele evenimente mai neprevăzute şi turbulente, însă nu prea grave.

 

CAPRICORN: Astrele vă indică cumva mai idealişti, rebeli şi visători. Ar fi indicat, în conformitate cu aspectele celeste actuale, să vă orientaţi înspre activităţi care presupun îndrăzneală şi extravaganţă.

 

VĂRSĂTOR: Veţi dispune de o stare de spirit cumva mai volatilă şi sentimentală. Este o zi mai potrivită pentru odihnă şi destindere. În plan profesional se pot ivi unele oportunităţi interesante de afirmare.

 

PEŞTI: Stelele zilei vă propun activităţi recreative alături de prieteni şi de cei apropiaţi. Este o zi bună pentru a vă face planuri de viitor şi pentru a cunoaşte oameni noi, plini de viaţă, cu care să legaţi o amiciţie frumoasă.

 

Să nu uitaţi că astrele predispun, dar omul întotdeauna dispune!

 

Andrei SORA

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.