E scris în stele – miercuri, 19 iunie 2019

Aspectul astrologic dominant al acestei zile este rezultat de conjuncţia lui Mercur cu Marte pe semnul zodiacal al Racului. Această aspectare astrală dificilă ne vorbeşte de: irascibilitate, agresivitate, imprevizibilitate, neatenţie, impulsivitate, nesinceritate şi negativism. Cea mai bună metodă de echilibrare a acestor tendinţe primejdioase ale zilei stă în dezvoltarea şi expresia unor trăsături pozitive ca şi: îndrăzneala, curajul, fermitatea, ambiţia, hotărârea şi rezistenţa.

Acum să vedem ce pregătesc astrele pentru fiecare zodie, în parte:

 

BERBEC: Nu este o zi recomandată pentru a plănui sau efectua modificări semnificative legate de viaţa domestică, familială. Comunicarea cu părinţii vă poate reliefa un minus pentru această zi.

 

TAUR: Veţi reliefa o atitudine mentală mai agresivă, putându-i leza, prin vorbe grele, pe ceilalţi. Este o zi cam nefastă pentru învăţare, dar şi pentru evaluări. Sunt aspectări cam nefavorabile şi pentru călătorii.

 

GEMENI: Se arată o zi cu pierderi în plan financiar. Puteţi avea parte de unele discuţii şi negocieri neproductive legate de obiectivele voastre materiale. Vă puteţi aduce în practică şi unele abilităţi sau talente cu iz marţial.

 

RAC: Vă veţi arăta mai duri, luptători şi colerici. Îi veţi domina pe cei din jur prin intermediul spiritului vostru combativ şi vă veţi prezenta cumva mai tranşanţi în treburile cotidiene.

 

LEU: Este o zi chiar nepotrivită pentru a vă dedica unor demersuri sau afaceri mai subtile, prin urmare lăsaţi aceste chestiuni discrete pentru o altă zi. Anumite persoane invidioase vă vor bârfi săţios.

 

FECIOARA: Este un moment nefavorabil pentru a participa la reuniuni ori alte tipuri de întâlniri de socializare. Totodată, în această zi puteţi cunoaşte o persoană vicleană faţă de care veţi nutri un sentiment de suspiciune.

 

BALANŢA: Aveţi parte de o zi inoportună pentru chestiuni de ordin social. Se poate ivi o discuţie conflictuală cu şeful sau o informaţie destul de negativă din punct de vedere profesional.

 

SCORPION: Deţineţi aspectări problematice pentru călătorii, dar şi pentru relaţionarea cu persoane aflate la mare distanţă. Vă pot parveni şi unele veşti îngrijorătoare ce vă vor prejudicia semnificativ.

 

SĂGETĂTOR: Se poate ivi o destabilizare, o hazardare în raport emoţional şi mental. Puteţi resimţi şi un nespor în plan material. Există şi un minor de risc de accidente ori de incidente, deci fiţi ceva mai atenţi.

 

CAPRICORN: În viaţa amoroasă puteţi avea parte de o comunicare ceva mai tensionată şi mai abruptă. Veţi avea parte şi de unele provocări cam dure în afaceri, dar şi în chestiuni ce ţin de litigii.

 

VĂRSĂTOR: Pot apărea unele indicii mai nefaste legate de starea voastră de sănătate, aşadar menajaţi-vă! La locul de muncă veţi fi mai superficiali, tăioşi şi aspri, relaţionând destul de dificil cu colegii.

 

PEŞTI: În dragoste se arăta o zi destul de complicată. Puteţi intra în discuţii în contradictoriu cu persoana pe care o plăceţi şi veţi avea şi o atitudine aparent mai abrazivă în raport cu aceasta.

 

Să nu uitaţi că astrale doar predispun, dar omul mereu dispune!

 

Andrei SORA

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *