E scris în stele – vineri, 19 iulie 2019

Aspectul astrologic determinant al zilei este înfăptuit de trigonul lui Venus din zodia Racului cu planeta Neptun, în retrogradare, din Peşti. Această conjunctură astrală dăruieşte: afectivitate, inspiraţie, clarviziune şi idealism, precum şi unele talente şi aptitudini artistice ori literare. Este un aspect celest care potenţează, într-un mod firesc, cercetarea spirituală, dar şi cea ocultă, precum şi sublimarea trăirilor noastre interioare prin artă, muncă creativă ori estetism. Energia acestei aspectări a astrelor are menirea de a ne apropia de scopul natural al vieţii fiecăruia dintre noi, acela al dimensiunii sufletului şi al Divinului.

 Acum să vedem ce pregătesc astrele pentru fiecare zodie, în parte: 

 

BERBEC: Astrele vă indică o zi mai liniştită şi relaxantă în plan familial. Vă puteţi dedica şi unor chestiuni sensibile sau amenajării unui colţişor de suflet al casei. Veţi da dovadă şi de o intuiţie fină.

 

TAUR: Veţi fi mai poetici şi mai eleganţi în limbaj. Veţi dispune şi de o doză superioară de inspiraţie, dar veţi fi şi mai subiectivi în judecată. Totodată, aveţi o zi foarte bună pentru a vă apropia mai profund de prieteni.

 

GEMENI: Vi se pot prezenta unele oportunităţi financiare destul de bunicele. Aşadar, fiţi receptivi la şanse de ordin material. Totodată, în carieră vă puteţi aştepta şi la o atitudine de simpatie din partea şefilor.

 

RAC: Vă veţi arăta mai sensibili, sentimentali şi mai romantici. Aşadar, lăsaţi treburile pragmatice pentru o altă zi! Este o zi grozavă pentru evoluţie spirituală şi apropiere de Divinitate.

 

LEU: Astrele vă indică cumva mai emoţionali şi emotivi în această zi. În plan lăuntric veţi fi mult mai receptivi la energiile ,,lumii nevăzute”. Vă puteţi ,,reîncărca bateriile” pentru a fi mai vitali în perioada următoare.

 

FECIOARA: Raporturile cu prietenii vor fi mult mai loiale şi mai sincere. Totodată, puteţi dobândi şi un ideal mai abstract de viaţă. Va fi o zi destul de interesantă în viaţa de cuplu, însă nefastă în chestiuni ce ţin de afaceri.

 

BALANŢA: În această zi s-ar prea putea să beneficiaţi de o doză mai înaltă de notorietate, şi poate chiar şi de popularitate. Dar, în chestiuni ce ţin de sănătate, ar fi indicat să fiţi ceva mai grijulii.

 

SCORPION: Veţi fi mai spirituali şi veţi avea şi o ,,măsură” mai bună de noroc în chestiuni ce ţin de călătorii şi de studiu. Totodată, puteţi avea o şansă interesantă în activităţi ce ţin de speculă ori hazard.

 

SĂGETĂTOR: Veţi dispune de o stare interioară cumva mai volatilă. Din ceea ce mai rezumă ,,vorba astrelor” se arată şi o trăire, o întâmplare,  destul de misterioasă! Se mai văd şi unele evenimente pozitive legate de casă.

 

CAPRICORN: Pentru această zi se întrevede, în viaţa sentimentală, o implicare mai tandră şi mai altruistă faţă de persoana dragă. Ca şi sistem de gândire veţi fi mai spirituali, mai intuitivi şi mai romantici.

 

VĂRSĂTOR: Starea generală de sănătate va cunoaşte o doză de ameliorare. La locul de muncă veţi fi mai distraşi şi mai puţin concentraţi asupra sarcinilor lucrative. În schimb, se poate arată un noroc bunicel la bani.

 

PEŞTI: Veţi fi mai romantici şi amorezaţi. Raporturile afective vor cunoaşte, pentru această zi, o direcţie mai fericită. Este o zi bună şi pentru a vă ocupa de cei mai mici. Se mai arată şi o atitudine cam idealistă.

 

Dragii mei, să nu uitaţi că astrele doar predispun, dar voi mereu dispuneţi!

 

Andrei SORA

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *