Este jale pe Vale!

Anul 2017 începuse cu mari speranțe în Valea Jiului. Urmare a unui Program de guvernare triumfalist ce anunța  măsuri economice și sociale spectaculoase, deși fuseseră mințiți de zeci de ori, cetățenii din Vale au mai sperat încă odată. Au crezut că aceia pe care i-au tot votat de-a lungul timpului, îi vor salva pe ei și zona lor. După un an de guvernare roșie sunt descumpăniți, triști și cel mai grav, fără speranță.

Nu au crezut că timp de un an Guvernul PSD îi va minți cu atâta seninătate, fie că a fost premier Grindeanu sau Tudose. În realitate Dragnea a condus tot, în numele PSD, un partid fără frică de lege și de Dumnezeu! Cei din conducerea PSD au fost interesați doar de atingerea scopurilor personale și, în principal, de scopul salvării judiciare, fiind sprijiniți de activul de conducere din teritoriu.

Pentru mineritul Văii Jiului bilanțul anului 2017 este negru și la propriu și la figurat : mineri decedați, familii rămase deznădăjduite, minele Uricani și Paroșeni închise, minele Lupeni și Lonea în colaps, investiții ZERO!

Pentru investiți în învățământul Văii Jiului, Guvernele PSD-iste au alocat în anul 2017 suma de 19.868 lei. Da, ați citit bine!  Zecile de grădinițe, școli primare, generale, licee din Valea Jiului, au primit într-un an mai puțin decât indemnizația pe o lună a directorului PSD-ist de la CEH!

Spitalele din Valea Jiului au primit aceiași bani ca și termoficarea, adică ZERO lei. De fapt, reprezentanții educației și ai sănătății au fost mințiți și cu salariile, iar apoi li s-au transferat în sarcină plata contribuțiilor, ca să nu mai ia aproape nimic. Iar puținul luat este mult depășit de costurile suplimentare cu mărirea tuturor prețurilor.

Pentru taberele sociale și taberele pentru persoanele cu handicap, Valea Jiului a avut în anul 2017 câțiva copii și tineri. Dar câți poți avea dacă la tot nivelul județului Hunedoara – Guvernele PSD-iste au acordat un număr de 56 locuri în taberele sociale și 52 în taberele pentru persoanele cu handicap?! Praf în ochi!

Alternativa la minerit, turismul, a fost uitat complet de către coaliția aflată la putere. Drumul DN66 A Uricani-Băile Herculane, pentru care s-au promis bani ca sprijin pentru dezvoltatea turismului în zonă, se dovedește o altă promisiune mincinoasă. În bugetul anului 2018, nu există finanțare alocată! De fapt, anul 2018 nu mai este an electoral, și acum nu se mai alocă fonduri. Guvernanții ne trimit la un Program Operațional Regional, Axa prioritară 7. Adică și promisiunile făcute pentru domeniile schiabile s-au evaporat …

,,Pentru a fi eligibil prin POR, este necesar să se respecte prevederile programului și să se parcurgă toate etapele de evaluare prevăzute. Menționăm faptul că apelul de proiecte este unul competitiv, neexistând o alocare predefinită pentru fiecare localitate cu domeniul schiabil”, se arată într-un răspuns pe care l-am primit de la MRADPFE. Un PSD care a pus mâna pe putere și călărește cu nădejde resursele județului și ale țării, pare că-și poate permite să ne râdă în nas, contând pe faptul că, pănă la alegerile următoare momârlanii uită

Fiind în opoziție, noi, liberalii nu ne putem opune dezastrului din județ, iar pesediștii trimiși la București printr-un vot masiv, deși sunt la putere, fac figurație și legi în sprijinul infractorilor, mimând interesul pentru soarta hunedorenilor.

Așadar, anul 2017 a mai adus o mare dezamăgire în Valea Jiului. Peste 8000 de mineri, ieșiți la pensie înainte de anul 2011, sperau în beneficiile Legii nr.192/2015, așa cum au fost amăgiți de către PSD în campania electorală de la parlamentarele din 2016. Tot anul 2016 cei din PSD au dat vina pe soft, ca și când programele informatice de lucru nu le contractaseră și nu le plătiseră ei! Au mai dat vina și pe tehnocrați, pe care i-au sabotat din greu, căci ei au rămas, în tot anul 2016, pe etajele ierarhice aflate sub miniștri, în administrația centrală, precum și la butoanele descentralizatelor în județe. Acum suntem în 2018 și termenul de aplicare (31 decembrie 2017) s-a încheiat. Ce doreau, de fapt, acești pensionari? O pensie ca a colegilor ieșiți după 2011, în aceleași condiții de muncă și cu aceeași vechime. Nimic mai mult. Nici un privilegiu. Rezultatul? ZERO.

Oamenii au protestat, s-au întâlnit, prin reprezentanții lor, cei șapte primari din Vale și alți oficiali ai județului, cu miniștri în Valea Jiului și la București, dar s-au ales numai cu abureală.

Abureala este cuvântul de ordine al guvernărilor PSD! Abureală pentru locuitorii Văii Jiului.  Abureală pentru locuitorii din județul Hunedoara. Abureală  au dat întregului popor român!

N-ai cum să nu te întrebi până când?

 

Eleonora-Carmen HĂRĂU

Un comentariu la „Este jale pe Vale!

  • 23 ianuarie 2018 la 13:29
    Permalink

    D-na Senator,în ce priveste discrepanța intre pensionarii mineri,atacați la Înalta Curte OG.291.Cu respect, un pensionar.

    Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *