Eveniment de excepție la Universitatea din Petroșani

Universitatea din Petroșani a găzduit un eveniment de excepție. Președintele Federației Comunităților Evreiești din România a primit titlul de Doctor Honoris Causa al UPET. Este vorba de doctorul în economie, Aurel Vainer. Președinte al Federației Comunităților Evreiești din România, dr. Aurel Vainer, în vârstă de 88 de ani, este economist de profesie, absolvent al Academiei de Studii Economice din București, unde a obținut și titlul de doctor în economie, încă din anul 1966. Rolul său determinant în consolidarea legăturilor româno-israeliene şi promovarea imaginii României în lume a fost recunoscut la cel mai înalt nivel, dr. Aurel Vainer fiind decorat de Președintele României cu Ordinul Național „Steaua României” în grad de Comandor.

”Vorbim despre una dintre personalitățile publice absolut remarcabile ale României, atât în domeniul academic și științific, cât și în viața socială, despre un om deosebit, respectat în țară și în străinătate. Noi, comunitatea academică din Valea Jiului, suntem deosebit de onorați de faptul că, prin intermediul domniei sale, am reușit să stabilim o serie de raporturi bilaterale cu instituții academice de prestigiu din Israel și din întreaga lume, așa cum suntem onorați de faptul că domnia sa a acceptat să devină membru de onoare al comunității academice din Valea Jiului”, a declarat prof.univ.dr.ing. Radu Sorin, rectorul Universității din Petroșani.

Doctorul în economie Aurel Vainer este preşedintele Federaţiei Comunităţilor Evreieşti din România – Cultul Mozaic, vicepreşedinte al Camerei de Comerţ şi Industrie Bucureşti. Evenimentul s-a desfăşurat sub auspiciile aniversării de către Universitatea din Petroşani a 25 de ani de existenţă ca instituţie academică cu denumirea pe care o are şi azi.

Dr. Aurel Vainer este o personalitate a lumii de azi, care promovează, la nivel intern şi internaţional, principiile şi valorile umanismului, respectul reciproc, toleranţa şi convieţuirea paşnică, pacea şi armonia în cadrul diversităţii culturale, etnice şi religioase. Prin activitatea pe care o desfăşoară, dr. Aurel Vainer aduce o importantă contribuţie la dezvoltarea democraţiei în viaţa politică şi în societatea românească. Pentru valorile pe care le promovează şi pentru atitudinea echilibrată şi înţeleaptă, dr. Aurel Vainer este un nume respectat pe plan intern şi internaţional.

Colaborator

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *