Expoziție de caricatură

Primăria Municipiului Deva și Centrul Cultural „Drăgan Muntean” Deva vă invită vineri, 13 august 2021, ora 19:00, în holul mare al Centrului Cultural „Drăgan Muntean”, la expoziția de caricatură „VEMmania” a artistului Victor Eugen Mihai.

 

Victor Eugen Mihai – VEM – este un caricaturist născut la Onești care a debutat în caricatură în revista „Urzica”,  încă din anul 1988. Lucrările sale au fost expuse în peste 50 de țări de pe mai multe continente, în special la saloane-concurs de caricatură și publicate în albume internaționale. Este membru al Federației Organizațiilor Caricaturiștilor (FECO), obținând în decursul timpului numeroase premii naționale și internaționale.

Intrarea la eveniment va fi liberă.

Expoziția poate fi vizitată în perioada 13-31 august 2021, de luni până vineri, între orele 10:00-16:00.

Evenimentul se va desfășura cu respectarea tuturor măsurilor instituite la nivel național pentru prevenirea și combaterea răspândirii virusului SARS-CoV-2.

 

Centrul Cultural ,,Drăgan Muntean” Deva

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *