De Ziua Națională a României, familia regală va fi prezentă la manifestările de la Alba Iulia

Majestatea Sa Margareta şi principele Radu, alături de ceilalţi membri ai familiei regale, vor participa pe 1 Decembrie, la ora 10.00, la un Te Deum oficiat la Catedrala Încoronării de la Alba Iulia, iar la ora 15.30, la ceremonia militară din Bulevardul 1 Decembrie 1918.

Potrivit programului anunţat de Casa Regală, cu ocazia Centenarului Marii Uniri, Custodele Coroanei române şi principele Radu vor călători la Alba Iulia cu trenul egal. Alături de Majestatea Sa se vor afla şi ASR principesa Elena şi soţul ei, Alexander Nixon, principesa Sofia şi principesa Maria.

Călătoria familiei regale cu trenul va onora memoria celor care au realizat Marea Unire, la 100 de ani de la înfăptuirea marelui ideal naţional.

Familia regală va ajunge în gara Alba Iulia la 1 Decembrie 2018, la ora 9.30. Trenul regal va fi remorcat de locomotiva cu abur Pacific 231.065, construită în anul 1922.

Familia regală va fi întâmpinată la Gara Alba Iulia de autorităţile locale şi de locuitori ai municipiului Marii Uniri. Sunt aşteptaţi în gara Alba Iulia toţi cei care vor dori să întâmpine familia regală şi să vadă trenul regal.

 

 

news.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *