Florin Cîţu, despre o eventuală creştere a cazurilor de COVID în toamnă

Premierul Florin Cîţu susţine că România este pregătită pentru o creştere a numărului de cazuri de COVID-19 din toamnă, dar că nu crede că se va mai ajunge într-o situaţie ca până acum.

Cîţu a declarat marţi, la Radio Guerilla, că treptat vor fi eliberate spitalele COVID, dar doreşte să existe o procedură clară ca în cazul în care situaţia se schimbă să se revină la unităţi COVID.
„Am învăţat în acest an cum să reacţionăm mult mai rapid. De exemplu, pregătim şi am vorbit cu Ministerul Sănătăţii, treptat vom elibera acele spitale COVID, dar vreau să avem o procedură clară ca în cazul în care se întâmplă ceva să putem să revenim cu spitalele COVID rapid, să nu avem o problemă ca în iarnă când trebuia să mă duc de fiecare dată să zic…..”, a afirmat premierul.
Întrebat dacă autorităţile sunt pregătite dacă în septembrie se va înregistra o nouă creştere a cazurilor de COVID, Florin Cîţu a răspuns: „Suntem pregătiţi pentru acest scenariu, dar eu nu cred că vom mai avea o situaţie ca până acum. S-ar putea să mai fie perioade, asta nu neg, dar ceea ce am văzut până acum… Anul trecut în vară uşor, uşor creştea numărul de persoane la ATI. Noi am avut o creştere. Acum este prima perioadă când avem o scădere şi venim de la 1.600 la 600 de persoane. Eu zic că vaccinarea a funcţionat, dar ne vedem şi în septembrie. Este singura soluţie pentru a ieşi din pandemie”.
news.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *