Poliţele de garanţii emise de City Insurance au încetat de drept

Poliţele de garanţii emise de către City Insurance au încetat de drept, creditorii de asigurare pot depune la Fondul de Garantare a Asiguraţilor (FGA) cereri de restituire a primelor de asigurare, anunţă Fondul.

„Pentru contractele de asigurare încadrate în clasa 15-Garanţii emise de către Societatea de Asigurare Reasigurare City Insurance SA,  termenul de valabilitate a a fost prelungit de Guvernul României, prin Ordonanţa de urgenţă nr. 62 din 9 mai 2022, cu 60 de zile, respectiv până la data de 11 iulie 2022, aceasta fiind ultima zi de valabilitate a acestor poliţe. De la această dată, a început să curgă termenul de 90 de zile, prevăzut de Legea 213/2015 actualizată, până la care potenţialii creditori de asigurare ai acestor poliţe mai pot depune cereri de plată-restituire primă-Anexa 9, la Fond, pentru a solicita restituirea de primă cuvenită pentru perioada în care riscul nu a fost acoperit, ca urmare a încetării contractelor de garanţii. Termenul se împlineşte în data de 11 octombrie 2022”, anunţă Fondul de Garantare a Asiguraţilor (FGA).

Cererile de plată privind acordarea restituirii de primă- Anexa nr. 9  se pot transmite, într-una dintre variantele:

  • Online:https://www.fgaromania.ro/cerere-de-plata-privind-acordarea-restituirii-de-prima-anexa-9 / Email: cerere.plata@fgaromania.ro

     

  • Adresă Poştală: Strada Vasile Lascăr nr.31, CP: 020492, sector 2, Bucureşti
  • Orice alte mijloace care asigură transmiterea textului.

„Atragem atenţia asupra faptului că, pentru contractele de asigurare care au fost în vigoare până la data de 11 mai 2022, respectiv pentru poliţele de asigurare încheiate de City Insurance, cu excepţia contractelor de asigurare încadrate în clasa de asigurări 15 – Garanţii, termenul limită pentru depunerea cererilor de restituire de primă pentru perioada rămasă neacoperită de asigurător, se împlineşte în data de 11 august 2022. Reamintim potenţialilor creditori de asigurări ai Societăţii de Asigurare-Reasigurare City Insurance SA că, potrivit legii, FGA este în drept să efectueze plăţi din disponibilităţile sale către creditorii de asigurări doar către petenţii care au depus cereri de plată şi care au dosarele complete. Plata despăgubirilor se face în limita a 500.000 lei pentru fiecare creanţă de asigurare datorată în temeiul unui contract de asigurare încheiat cu asigurătorul aflat în faliment, potrivit plafonului de garantare reglementat de Legea nr. 213/2015 actualizată”, informează FGA.

Cu 1,15 milioane poliţe RCA în vigoare la finalul anului trecut, dintre care 500.000 denunţate automat la data de 11 mai, 16.305 poliţe de garanţie încă în vigoare astăzi aferente a peste 7.000 de asiguraţi, instituţii şi alte persoane juridice, dar şi peste 10.000 de litigii naţionale şi internaţionale, falimentul City Insurance este cel mai mare din istoria recentă a României.

 

news.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *