Frigidere, obiecte de mobilier și deșeuri de tot soiul pe râurile din județ

Angajații de la Apele Române au lucrat la foc continuu pentru a curăța mai multe râuri din județ. Sticlele de plastic aruncate la voia întâmplării sau în apele râurilor sunt deja parte din cotidian, însă de această dată, angajații Sistemului Hidrotehnic au scos din râul Cerna frigidere sau chiar obiecte de mobilier.

”Am fost din nou pe râuri pentru a îndepărta deșeurile aruncate în albie, deșeuri care au produs blocaje ce au dus la inundarea unor localități. În zona Cristur, pe râul Cerna, am desființat un depozit de deșeuri (frigidere, mobilă, pet-uri, etc)”, arată Aura Lasconi, șef SGA Hunedoara – Apele Române.

Totodată, formația de lucru Hațeg a acționat pe râul Galbena în zona localității Farcădin pentru îndepărtarea blocajelor din albie produse în urma ploilor din ultimele zile. și aici apele râului Galbena au antrenat sute de sticle de plastic.

 

Monika BACIU

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *