Google Assistant oferă noi facilităţi

Un mod dedicat ghidării auto pe baza comenzilor vocale şi integrarea cu aplicaţiile de streaming care includ podcast-uri sunt noutăţile pe care asistentul digital dezvoltat de Google le va oferi în curând.

Google a activat în Assistant, pentru o parte a utilizatorilor, modul auto pe care l-a promis în urmă cu mai bine de un an, un mod menit să ajute şoferii să realizeze la volan anumite acţiuni, cu reducerea la minim a distragerii atenţiei de la drum.

Deşi arată mult diferit faţă de ceea ce a fost arătat la I/O 2019, semn că cei de la Google nu au fost mulţumiţi de proiectul iniţial, noul mod auto păstrează conceptul de bază, oferind funcţii folosite în mod frecvent la volan, precum ghidarea auto, redarea muzicii, accesul facil la mesaje şi apeluri etc.

Compania americană nu a făcut încă un anunţ oficial legat această facilitate, astfel că nu se ştie dacă este vorba de o lansare oficială sau de un test extins care precede lansarea.

O altă noutate care apare, la fel, fără a fi anunţată oficial, este suportul pentru aplicaţii terţe de podcast-uri. Mai mulţi utilizatori au observat că Google Assistant oferă acum opţiuni pentru acest tip de conţinut.

Prima aplicaţie terţă pentru care există suport este Spotify, însă, în viitor, când suportul va fi extins, utilizatorii vor putea să-şi aleagă aplicaţia de podcast-uri preferată din pagina din configurare a Google Assistant.

Suportul din Google Assistant înseamnă că utilizatorii pot folosi comenzi vocale pentru a cere redarea sau căutarea anumitor podcast-uri în Spotify şi, eventual, alte aplicaţii de streaming.

viewscnt

news.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *