Guvernul a adoptat bugetul pentru anul 2021

Premierul Florin Cîţu a anunţat, vineri seară, după şedinţa de Guvern, că a fost adoptat bugetul pentru anul 2021, iar documentul va merge pentru aprobare în Parlament. Cîţu a precizat că nu au fost făcute modificări importante faţă de proiectul anunţat anterior.

„În şedinţa de Guvern de astăzi am aprobat Legea bugetului de stat pe anul 2021. Am aprobat legea plafoanelor a unor indicatori specificaţi în cadrul fiscal bugetar pentru 2021, legea bugetului asigurărilor sociale pe anul 2021 şi bineînţeles acestea fiind însoţite de strategia fiscal bugetară pe 2021 – 2023 şi raportul privind situaţia macroeconomică pe 2021 şi proiecţia acesteia pe anii 2022 – 2024. Toate acestea vor fi făcute publice, au fost în transparenţă, dar varianta aprobată va fi făcută publică în momentul în care bugetul va merge în Parlament spre dezbatere şi aprobare”, a anunţat premierul Florin Cîţu, la finalul şedinţei de Guvern.
Premierul a precizat că nu sunt modificări importante faţă de cifrele anunţate anterior.

„În şedinţa de astăzi nu au fost modificări importante, deficitul rămâne acelaşi şi am să citez din legea plafoanelor, din bugetul general consolidat cheltuielile totale sunt de  397.515 milioane de lei şi cheltuielile de personal 109.511 milioane de lei. La bugetul de stat cheltuielile sunt 223. 702 milioane lei, iar cheltuielile de personal sunt 55.834,9 milioane lei”, a adăugat premierul.

Întrebat ce modificări s-au făcut la buget, Cîţu a precizat: „Din fondul de rezervă au fost făcute câteva transferuri pentru finanţarea  unor proiecte de investiţii care erau incluse în anumite anexe. În rest, nu au fost schimbate. Aşa cum am prezentat, bugetul rămâne în parametri iniţiali şi el merge în Parlament pentru dezbatere”.

De asemenea, întrebat dacă la ministere, in special la cel al Sănătăţii au fost facute modificari în buget, Florin Cîţu a declarat: ”Văd că este o temă care vine şi nu îmi dau seama cum. Eu nu am văzut aceste nemulţumiri în spaţiul public. Bugetul Ministerului Sănătăţii a fost mai mare de la început, dar în şedinţa de astăzi au fost relocate câteva sume din fondul de rezervă pentru câteva obiective în Ministerul Sănătăţii. Şi la Ministerul Transporturilor să ştiţi că a fost suplimentat bugetul, dar  nu foarte mult, cu anumite obiective care au fost finanţate din fondul de rezervă la dispoziţia Guvernului. Suma totală care a fost modificată în jur de 200 – 300 milioane. Dar nu numai pentru aceste ministere, sunt mai multe proiecte care au fost finanţate din fondul de rezervă, proiecte care sunt importante pentru anumite comunităţi, proiecte care ajută la dezvoltarea anumitor localităţi”.

Construcția bugetară de anul acesta se bazează pe:
✅ Un deficit bugetar de 7,16% din PIB, mai mic cu peste 2,6% din PIB față de anul precedent, efort necesar pentru reduce dependența României de împrumuturi și pentru a reduce costurile împovărătoare cu dobânzile;
✅ Un PIB de 1.116,8 miliarde lei, peste nivelul din 2019, an premergător crizei;
✅ O creștere economică de 4,3% din PIB, generată, în principal, de investiții publice și o utilizare optimă a fondurilor europene;
✅ O inflație medie anuală de în scădere la 2,4%, care să pătreze relativ constantă puterea de cumpărare a populației;
✅ O politică fiscală fără impozite și taxe noi.
Resursele bugetare au fost orientate prioritar către relansarea economiei, susținerea sistemului sanitar, plata obligațiilor financiare ale statului prevăzute în legile aflate în vigoare și atenuarea unor dezechilibre bugetare majore, care provin din deciziile luate în anii precedenți. S-au asigurat, astfel, resursele financiare pentru:
✅ Majorarea cu 14% a pensiilor din sistemul public, pentru tot anul 2021 (+ cca. 8 mld. lei);
✅ Majorarea etapizată a alocațiilor de stat pentru copii (+ cca. 3 mld. lei);
✅ Alocarea sumei record de 61,4 mld. lei pentru investiții publice (5,5 % în PIB), aproape dublu față de anul 2018 și cea mai mare valoare absolută din ultimele decenii;
✅ Alocarea a 14,38 miliarde lei pentru finanțarea măsurilor economice, sanitare și sociale necesare combaterii pandemiei Covid-19, constând în: sprijinirea operatorilor economici aflați în dificultate, protejarea locurilor de muncă și promovarea politicilor de ocupare, susținerea financiară a sistemului sanitar și finanțarea campaniei de vaccinare;
✅ Asigurarea a 3,4 miliarde lei pentru bugetul asigurărilor pentru șomaj;
✅ Măsuri active pentru păstrarea și creșterea numărului de locuri de muncă din economie;
✅ Stabilizarea cheltuielilor de personal.
Restabilirea echilibrelor macroeconomice este esențială pentru România, iar bugetul din 2021 va contribui la acest obiectiv. O economie bazată pe o creștere economică sănătoasă (investiții/exporturi) ne va genera în viitor mai multe resurse pe care, ulterior, să le putem redistristribui în societate.

 

news.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *