Simona Halep va fi noul număr 1 mondial, după ce a învins-o pe Ostapenko în semifinale la Beijing

Simona Halep va urca începând de luni, pentru prima dată în carieră, pe locul 1 WTA, după ce a învins-o, sâmbătă, cu scorul de 6-2, 6-4, pe letona Jelena Ostapenko, în semifinalele China Open. Halep devine prima româncă lider mondial în tenis, al doilea român, după Ilie Năstase, care a fost numărul 1 ATP 40 de săptămâni, între 23 august 1973 şi 2 iunie 1974, şi a 25-a jucătoare care urcă pe cea mai înaltă treaptă a ierarhiei, în istoria de 44 de ani a WTA. Organizatorii China Open i-au făcut o surpriză după meci, oferindu-i Simonei Halep un „1” din trandafiri. Simona Halep a spus, după meci, că este pentru prima dată când plânge pe teren.

Simona Halep, a declarat, sâmbătă, după ce a devenit noul lider mondial în tenis, că este un moment foarte emoţionant, care o face să plângă pentru prima dată pe teren.

„Este un moment foarte emoţionant, este pentru prima dată când plâng pe teren. Este extraordinar că am putut face asta. Este prea greu ca să vorbesc, dar le mulţumesc tuturor pentru susţinere, familiei, echipei, lui Darren – Darren, nu eşti aici, dar m-ai ajutat mult ca să fac asta – tuturor celor de acasă care mă urmăresc. Este ziua mea specială”, a declarat Halep la festivitatea de pe arena centrală de la Beijing.

Simona Halep va urca începând de luni, pentru prima dată în carieră, pe locul 1 WTA, după ce a învins-o, sâmbătă, cu scorul de 6-2, 6-4, pe letona Jelena Ostapenko, în semifinalele China Open. Halep devine prima româncă lider mondial în tenis, al doilea român, după Ilie Năstase, care a fost numărul 1 ATP 40 de săptămâni, între 23 august 1973 şi 2 iunie 1974, şi a 25-a jucătoare care urcă pe cea mai înaltă treaptă a ierarhiei, în istoria de 44 de ani a WTA.

Simona Halep a pus în scenă pe National Tennis Stadium din Beijing acelaşi joc inteligent, aceeaşi siguranţă la serviciu, ca în întreaga săptămână. Loviturile ei au punctat atunci când a trebuit, defensiva ei nu a fost una oarbă, un zid care dă mingea înapoi, ci una care pregătea atacul decisiv.

Calmă, relaxată, românca a dominat psihic partida, nu s-a lăsat copleşită de acel loc 1 WTA, care de trei ori în acest an a făcut-o să-şi piardă cumpătul în momentele decisive, în care s-a aflat în preajma lui. Victoria de sâmbătă a fost una a minţii, a echilibrului, înainte de a fi una a tenisului, mai elaborat, mai bogat tehnic decât al letonei.

Ostapenko a venit pe arena centrală cu singurul ei joc, cel al riscului cu orice preţ. Până acum i-a funcţionat, dar în faţa „noii” Simona Halep, nu. Letona a căutat ca de obicei liniile terenului, însă mingea nu a mai ascultat-o şi s-a dus de multe ori dincolo de ele sau s-a oprit în fileu. Când a găsit un unghi deschis, Halep a răspuns cu unul mai bun, când a pus mingea pe linie, Simona a returnat-o tot pe linie, dar mai bine, când a încercat să aştepte ea greşeala adversarei, jucătoarea română nu a făcut-o. Siguranţa şi precizia Simonei Halep au strecurat îndoiala în mintea letonei, care a devenit apoi o pradă uşoară.

Halep a început meciul cu un break la 0, pe fondul greşelilor consecutive ale Jelenei Ostapenko, l-a consolidat şi păstrat cu serviciul până la 4-2. La acest scor, Halep a câştigat un ghem lung, de peste 10 minute, pe serviciul adversarei şi imediat a făcut 6-2, după 39 de minute.

Setul secund a fost mai echilibrat. Halep a obţinut break-ul la scorul de 2-2, dar au urmat singurele momente din meciul de sâmbătă, în care concentrarea şi răbdarea ei au părut că se clatină. Ostapenko a reuşit două ghemuri la rând, dar românca şi-a recăpătat echilibrul repede şi nu a mai lăsat nimic până la final, scor 6-4, după o oră şi 15 minute.

Organizatorii China Open i-au făcut o surpriză după meci, oferindu-i un „1” din trandafiri, într-o frumoasă festivitate.

Halep va evolua, duminică, în finala China Open, împotriva Petrei Kvitova din Cehia sau a Carolinei Garcia din Franţa.

Calificarea în finală este recompensată cu 636.300 de dolari şi cu 650 de puncte WTA. Câştigătoarea va primi 1,27 milioane de dolari şi 1.000 de puncte WTA. În acest moment, românca are 40 de puncte în plus faţă de fostul lider WTA, spaniola Garbine Muguruza.

Halep a fost pentru a patra oară la un meci de locul 1 mondial. Ea a ratat trei ocazii până în prezent, în finala de la Roland Garros, în care a fost învinsă de Ostapenko, în sferturile turneului de la Wimbledon, când a pierdut în faţa Johannei Konta, şi în finala de la Cincinnati, în care a fost întrecută de Garbine Muguruza.

Simona Halep şi-a „achitat” toate datoriile la China Open: a obţinut prima victorie în faţa Mariei Şarapova, apoi a învins-o clar pe Daria Kasatkina, după ce fusese întrecută la fel de clar săptămâna trecută, la Wuhan. Însă Ostapenko era prima pe listă, după ce letona a privat-o de cele mai importante performanţe ale carierei, titlul la Roland Garros şi locul 1 WTA.

news.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *