Guvernul a semnat contractul pentru finanțarea celui de-al treilea Spital Regional de Urgență

Guvernul a semnat astăzi contractul pentru finanțarea celui de-al treilea Spital Regional de Urgență, care va fi construit în Craiova, din fonduri europene. De la preluarea guvernării de către PNL, au fost semnate alte două contracte de finanțare pentru spitalele regionale din Cluj-Napoca și Iași.

Contractul de finanțare din fonduri europene a Spitalului Regional de Urgență Craiova a fost semnat astăzi, 30.04.2020, la Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației, în prezența viceprim-ministrului Raluca Turcan, a ministrului Sănătății, Dr. Nelu Tataru, și a ministrului Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației, Ion Ștefan.

Valoarea totală a investiției este de 2,85 miliarde de lei.

Spitalul Regional de Urgenţă Craiova va cuprinde un complex de construcții cu 7 nivele, pe o suprafață totală construită de aproximativ 165.296 metri pătrați. Spitalul va fi dotat cu heliport și cu 1 195 locuri de parcare.

Spitalul Regional de Urgență Craiova va avea un număr total de 807 paturi, 19 săli de operație şi va fi construit în jurul unui concept organizațional de specialități medicale grupate în 7 centre, printre care și un centru de tratament pentru cancer destinat pacienților din regiunea sud-vest, cu toate dotările necesare, dar și un centru combinat pentru mamă și copil, cu 100 de paturi pentru adulți și copii, într-o clădire cu intrare separată.

Nelu Tătaru: “La fel ca la Cluj și Iași, Spitalul Regional de Urgență Craiova va furniza servicii integrate de înaltă calitate, sigure, multidisciplinare pentru îmbunătățirea stării de sănătate a populației din regiune. Va fi dotat cu echipamente și aparatură de cea mai înaltă performanță pentru servicii de calitate de prevenire, de diagnostic și terapeutice. Urmează transmiterea în vederea aprobării de către Comisia Europeană, proiectul Iașului fiind deja aprobat din data de 17 martie. ”

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *